EVANGHELIA.RO„Isus Hristos este acelaşi ieri şi azi şi în veci!”
   
   
 
 
 
Biblia
Predici
Ewald Frank
William Branham
Despre noi
Contact
Prima pagină
 
 
 
 
 
Transmisiuni directe
    Adunarea din Krefeld
Sâmbătă 31.08.2019 - 20:15
    Adunarea din Krefeld
Duminică 01.09.2019 - 10:45

Întâlniri recente
Krefeld, 3 august 2019
Krefeld, 4 august 2019

 
2 Samuel
1. Domnul a trimis pe Natan la David. Şi Natan a venit la el şi i-a zis: „Într-o cetate erau doi oameni, unul bogat şi altul sărac.
2. Bogatul avea foarte multe oi şi foarte mulţi boi.
3. Săracul n-avea nimic decât o mieluşea, pe care o cumpărase; o hrănea, şi o creştea la el împreună cu copiii lui; ea mânca din aceeaşi bucată de pâine cu el, bea din acelaşi pahar cu el, dormea la sânul lui, şi o privea ca pe fata lui.
4. A venit un călător la omul acela bogat. Şi bogatul nu s-a îndurat să se atingă de oile sau de boii lui, ca să pregătească un prânz călătorului care venise la el; ci a luat oaia săracului, şi a gătit-o pentru omul care venise la el.”
5. David s-a aprins foarte tare de mânie împotriva omului acestuia, şi a zis lui Natan: „Viu este Domnul că omul care a făcut lucrul acesta este vrednic de moarte.
6. Şi să dea înapoi patru miei, pentru că a săvârşit fapta aceasta, şi n-a avut milă.”
7. Şi Natan a zis lui David: „Tu eşti omul acesta!” Aşa vorbeşte Domnul, Dumnezeul lui Israel: ,Eu te-am uns împărat peste Israel, şi te-am scăpat din mâna lui Saul;
8. te-am făcut stăpân pe casa stăpânului tău, am pus la sânul tău nevestele stăpânului tău, şi ţi-am dat casa lui Israel şi Iuda. Şi dacă ar fi fost puţin atâta, aş mai fi adăugat.
9. Pentru ce dar ai dispreţuit tu cuvântul Domnului, făcând ce este rău înaintea Lui? Ai lovit cu sabia pe Urie, Hetitul; ai luat de nevastă pe nevasta sa, şi pe el l-ai ucis cu sabia fiilor lui Amon.
10. Acum niciodată nu se va depărta sabia din casa ta, pentru că M-ai dispreţuit, şi pentru că ai luat de nevastă pe nevasta lui Urie, Hetitul.
11. Aşa vorbeşte Domnul. ,Iată, din casa ta voi ridica nenorocirea împotriva ta, şi voi lua de sub ochii tăi, pe nevestele tale şi le voi da altuia care se va culca cu ele în faţa soarelui acestuia.
12. Căci ai lucrat pe ascuns; Eu însă voi face lucru acesta în faţa întregului Israel şi în faţa soarelui.”
13. David a zis lui Natan: „Am păcătuit împotriva Domnului!” Şi Natan a zis lui David: „Domnul îţi iartă păcatul, nu vei muri.
14. Dar, pentru că ai făcut pe vrăjmaşii Domnului să-L hulească, săvârşind fapta aceasta, fiul care ţi s-a născut, va muri.”
15. Şi Natan a plecat acasă. Domnul a lovit copilul pe care-l născuse lui David nevasta lui Uirie, şi a fost greu bolnav.
16. David s-a rugat lui Dumnezeu pentru copil, şi a postit; şi când a venit acasă, toată noaptea a stat culcat pe pământ.
17. Bătrânii casei au stăruit de el să se scoale de la pământ; dar n-a voit, şi n-a mâncat nimic cu ei.
18. A şaptea zi, copilul a murit. Slujitorii lui David s-au temut să-i dea de veste că a murit copilul. Căci ziceau: „Când copilul trăia încă, i-am vorbit, şi nu ne-a ascultat: cum să îndrăznim să-i spunem: ,A murit copilul? Are să se întristeze şi mai mult.”
19. David a băgat de seamă că slujitorii lui vorbeau în şoaptă între ei, şi a înţeles că murise copilul. El a zis slujitorilor săi: „A murit copilul?” Şi ei au răspuns: „A murit.”
20. Atunci David s-a sculat de la pământ. S-a spălat, s-a uns, şi şi-a schimbat hainele; apoi s-a dus în casa Domnului, şi s-a închinat. Întorcându-se acasă, a cerut să i se dea să mănânce, şi a mâncat.
21. Slujitorii lui i-au zis: „Ce înseamnă ceea ce faci? Când trăia copilul, posteai şi plângeai; şi acum, când a murit copilul, te scoli şi mănânci!”
22. El a răspuns: „Când trăia copilul, posteam şi plângeam, căci ziceam: ,Cine ştie dacă nu Se va îndura Domnul de mine şi dacă nu va trăi copilul?
23. Acum, când a murit, pentru ce să mai postesc? Pot să-l întorc în viaţă? Eu mă voi duce la el, dar el nu se va întoarce la mine.”
24. David a mângâiat pe nevasta sa Bet-Şeba, şi a intrat la ea şi s-a culcat cu ea. Ea a născut un fiu, pe care l-a numit Solomon, şi care a fost iubit de Domnul.
25. El l-a încredinţat în mâinile proorocului Natan, şi Natan i-a pus numele Iedidia (Iubitul Domnului), pentru Domnul.
26. Ioab, care împresura Raba fiilor lui Amon, a pus mâna pe cetatea împărătească,
27. şi a trimis soli lui David să-i spună: „Am început lupta împotriva Rabei, şi am pus stăpânire pe cetatea apelor;
28. strânge acum cealaltă parte a poporului, tăbărăşte împotriva cetăţii, şi ia-o, ca să n-o iau eu şi să vină asupra mea cinstea.”
29. David a strâns tot poporul, şi a mers asupra cetăţii Raba; a bătut-o şi a luat-o.
30. A luat cununa de pe capul împăratului ei, care cântărea un talant de aur şi era împodobită cu pietre scumpe. Au pus-o pe capul lui David, care a luat o foarte mare pradă din cetate.
31. A scos pe locuitori, şi i-a trecut prin ferestraie, prin grape de fier şi securi de fier, şi i-a pus în cuptoarele de cărămizi; aşa a făcut tuturor cetăţilor fiilor lui Amon. David s-a întors la Ierusalim cu tot poporul.
2 Samuel
1234567
891011121314
15161718192021
222324
 
Adrese similare: