EVANGHELIA.RO„Isus Hristos este acelaşi ieri şi azi şi în veci!”
   
   
 
 
 
Biblia
Predici
Ewald Frank
William Branham
Despre noi
Contact
Prima pagină
 
 
 
 
 
Transmisiuni directe
    Adunarea din Krefeld
Sâmbătă 5.10.2019 - 20:15
    Adunarea din Krefeld
Duminică 06.10.2019 - 10:45

Întâlniri recente
Krefeld, 31 august 2019
Krefeld, 1 septembrie 2019

 
Amos
1. Cuvintele lui Amos, unul din păstorii din Tecoa, vedeniile pe care le-a avut el despre Israel, pe vremea lui Ozia, împăratul lui Iuda, şi pe vremea lui Ieroboam, fiul lui Ioas, împăratul lui Israel, cu doi ani înaintea cutremurului de pământ.
2. El a zis: „Domnul răcneşte din Sion, glasul Lui răsună din Ierusalim. Păşunile păstorilor jelesc, şi vârful Carmelului este uscat.
3. Aşa vorbeşte Domnul: „Pentru trei nelegiuiri ale Damascului, ba pentru patru, nu-Mi schimb hotărârea, pentru că au treierat Galaadul cu treierătoarea de fier.
4. De aceea voi trimite foc în casa lui Hazael, care va mistui palatele lui Ben-Hadad.
5. Voi sfărâma zăvoarele Damascului, şi voi nimici cu desăvârşire pe locuitorii din Bicat-Aven, împreună cu cel ce ţine toiagul de cârmuire în Bet-Eden; şi poporul Siriei va fi dus rob la Chir, zice Domnul.”
6. Aşa vorbeşte Domnul: „Pentru trei nelegiuiri ale Gazei, ba pentru patru, nu-Mi schimb hotărârea, pentru că au luat pe toţi oamenii prinşi de război şi i-au dat Edomului:
7. de aceea, voi trimite foc în zidurile Gazei, şi-i va mistui palatele.
8. Voi nimici cu desăvârşire pe locuitorii din Asdod, şi pe cel ce ţine toiagul împărătesc în Ascalon; Îmi voi întoarce mâna împotriva Ecronului, şi ce va mai rămâne din Filisteni va pieri, zice Domnul Dumnezeu.”
9. Aşa vorbeşte Domnul: „Pentru trei nelegiuiri ale Tirului, ba pentru patru, nu-Mi schimb hotărârea, pentru că au luat pe toţi oamenii prinşi de război, şi i-au dat Edomului, şi nu s-au gândit la legământul frăţesc.
10. De aceea, voi trimite foc în zidurile Tirului, şi-i va mistui palatele.”
11. Aşa vorbeşte Domnul: „Pentru trei nelegiuiri ale Edomului, ba pentru patru, nu-Mi schimb hotărârea, pentru că a urmărit pe fraţii săi cu sabia, înăbuşindu-şi mila, a dat drumul mâniei, şi îşi ţinea într-una urgia.
12. De aceea, voi trimite foc peste Teman, şi va mistui palatele Boţrei.”
13. Aşa vorbeşte Domnul: „Pentru trei nelegiuiri ale copiilor lui Amon, ba pentru patru, nu-Mi schimb hotărârea, pentru că au spintecat pântecele femeilor însărcinate ale Galaadului, ca să-şi mărească ţinutul:
14. de aceea, voi aprinde focul în zidurile Rabei, şi-i va mistui palatele, în mijlocul strigătelor de război în ziua luptei, şi în mijlocul vijeliei în ziua furtunii.
15. Şi împăratul lor va merge în robie, el, şi căpeteniile lui împreună cu el, zice Domnul.”
Amos
1234567
89
 
Adrese similare: