EVANGHELIA.RO„Isus Hristos este acelaşi ieri şi azi şi în veci!”
   
   
 
 
 
Biblia
Predici
Ewald Frank
William Branham
Despre noi
Contact
Prima pagină
 
 
 
 
 
Transmisiuni directe
    Adunarea din Krefeld
Sâmbătă 5.10.2019 - 20:15
    Adunarea din Krefeld
Duminică 06.10.2019 - 10:45

Întâlniri recente
Krefeld, 31 august 2019
Krefeld, 1 septembrie 2019

 
Hagai
1. În anul al doilea al împăratului Dariu, în ziua întâi a lunii a şasea, Cuvântul Domnului a vorbit prin proorocul Hagai către Zorobabel, fiul lui Şealtiel, dregătorul lui Iuda, şi către Iosua, fiul lui Ioţadac, marele preot, astfel:
2. „Aşa vorbeşte Domnul oştirilor: ,Poporul acesta zice: ,N-a venit încă vremea pentru zidirea din nou a Casei Domnului!
3. De aceea Cuvântul Domnului le-a vorbit prin proorocul Hagai astfel:
4. „Dar pentru voi a venit oare vremea să locuiţi în case căptuşite cu tavan, când Casa aceasta este dărâmată?”
5. Aşa vorbeşte acum Domnul oştirilor: „Uitaţi-vă cu băgare de seamă la căile voastre!
6. Semănaţi mult, şi strângeţi puţin, mâncaţi, şi tot nu vă săturaţi, beţi, şi tot nu vă potoliţi setea, vă îmbrăcaţi, şi tot nu vă este cald; şi cine câştigă o simbrie, o pune într-o pungă spartă!
7. Aşa vorbeşte Domnul oştirilor: ,Uitaţi-vă cu băgare de seamă la căile voastre!
8. Suiţi-vă pe munte, aduceţi lemne, şi zidiţi Casa! Eu Mă voi bucura de lucrul acesta, şi voi fi proslăvit, zice Domnul.”
9. „Vă aşteptaţi la mult, şi iată că aţi avut puţin; l-aţi adus acasă, dar Eu l-am suflat. Pentru ce? zice Domnul oştirilor. Din pricina Casei Mele, care stă dărâmată, pe când fiecare din voi aleargă pentru casa lui.
10. De aceea cerurile nu v-au dat roua, şi pământul nu şi-a dat roadele.
11. Am chemat seceta peste ţară, peste munţi, peste grâu, peste must, peste untdelemn, peste tot ce poate aduce pământul, peste oameni şi peste vite, şi peste tot lucrul mâinilor voastre.”
12. Zorobabel, fiul lui Şealtiel, Iosua, fiul lui Ioţadac, marele preot, şi toată rămăşiţa poporului, au ascultat glasul Domnului, Dumnezeului lor, şi cuvintele proorocului Hagai, fiindcă Domnul, Dumnezeul lor, îl trimisese. Şi poporul s-a temut de Domnul.
13. Hagai, trimisul Domnului, a zis poporului, după porunca Domnului: „Eu sunt cu voi, zice Domnul.”
14. Domnul a trezit duhul lui Zorobabel, fiul lui Şealtiel, dregătorul lui Iuda, şi duhul lui Iosua, fiul lui Ioţadac, marele preot, şi duhul întregii rămăşiţe a poporului. Aşa că ei au venit, şi s-au pus pe lucru în Casa Domnului oştirilor, Dumnezeul lor,
15. în ziua a douăzeci şi patra a lunii a şasea, în anul al doilea al împăratului Dariu.
Hagai
12
 
Adrese similare: