EVANGHELIA.RO„Isus Hristos este acelaşi ieri şi azi şi în veci!”
   
   
 
 
 
Biblia
Predici
Ewald Frank
William Branham
Despre noi
Contact
Prima pagină
 
 
 
 
 
Transmisiuni directe
    Adunarea din Krefeld
Sâmbătă 5.10.2019 - 20:15
    Adunarea din Krefeld
Duminică 06.10.2019 - 10:45

Întâlniri recente
Krefeld, 31 august 2019
Krefeld, 1 septembrie 2019

 
Tit
1. Pavel, rob al lui Dumnezeu, şi apostol al lui Isus Hristos, potrivit cu credinţa aleşilor lui Dumnezeu şi cunoştinţa adevărului, care este potrivit cu evlavia,
2. în nădejdea vieţii veşnice, făgăduite mai înainte de veşnicii de Dumnezeu, care nu poate să mintă,
3. ci Şi-a descoperit Cuvântul la vremea Lui, prin propovăduirea care mi-a fost încredinţată, după porunca lui Dumnezeu, Mântuitorul nostru; -
4. către Tit, adevăratul meu copil în credinţa noastră a amândoura: Har şi pace de la Dumnezeu Tatăl, şi de la Isus Hristos, Mântuitorul nostru!
5. Te-am lăsat în Creta, ca să pui în rânduială ce mai rămâne de rânduit, şi să aşezi prezbiteri (Sau: bătrâni) în fiecare cetate, după cum ţi-am poruncit:
6. Dacă este cineva fără prihană, bărbat al unei singure neveste, având copii credincioşi, care să nu fie învinuiţi de destrăbălare sau neascultare.
7. Căci episcopul (Sau: priveghetor.), ca econom al lui Dumnezeu, trebuie să fie fără prihană; nu încăpăţânat, nici mânios, nici dedat la vin, nici bătăuş, nici lacom de câştig mârşav;
8. ci să fie primitor de oaspeţi, iubitor de bine, cumpătat, drept, sfânt, înfrânat;
9. să se ţină de Cuvântul adevărat, care este potrivit cu învăţătura, pentru ca să fie în stare să sfătuiască în învăţătura sănătoasă, şi să înfrunte pe potrivnici.
10. În adevăr, mai ales printre cei tăiaţi împrejur, sunt mulţi nesupuşi, flecari şi amăgitori,
11. cărora trebuie să li se astupe gura. Ei buimăcesc familii întregi, învăţând pe oameni, pentru un câştig urât, lucruri, pe care nu trebuie să le înveţe.
12. Unul dintre ei, chiar prooroc al lor, a zis: „Cretanii sunt totdeauna nişte mincinoşi, nişte fiare rele, nişte pântece leneşe.”
13. Mărturia aceasta este adevărată. De aceea mustră-i aspru, ca să fie sănătoşi în credinţă,
14. şi să nu se ţină de basme evreieşti, şi de porunci date de oameni, care se întorc de la adevăr.
15. Totul este curat pentru cei curaţi; dar pentru cei necuraţi şi necredincioşi, nimic nu este curat: până şi mintea şi cugetul le sunt spurcate.
16. Ei se laudă că cunosc pe Dumnezeu, dar cu faptele Îl tăgăduiesc, căci sunt o scârbă: nesupuşi, şi netrebnici pentru orice faptă bună.
Tit
123
 
Adrese similare: