EVANGHELIA.RO„Isus Hristos este acelaşi ieri şi azi şi în veci!”
   
   
 
 
 
Biblia
Predici
Ewald Frank
William Branham
Despre noi
Contact
Prima pagină
 
 
 
 
 
Transmisiuni directe
    Adunarea din Krefeld
Sâmbătă 02.02.2018 - 20:15
    Adunarea din Krefeld
Duminică 03.02.2018 - 10:45

Întâlniri recente
Krefeld, 5 ianuarie 2019
Krefeld, 6 ianuarie 2019

 
Crestinismul Traditional

Hristos este denumit şi începutul zidirii lui Dumnezeu (Apoc. 3, 14). Adam era un fiu creat de Dumnezeu, Hristos este un Fiu născut. Adam a fost creat după chipul lui Dumnezeu; Hristos era chipul lui Dumnezeu, din fiinţa lui Dumnezeu. Adam avea acelaşi chip ca Domnul-Dumnezeu (Elohim-Iahveh), însă el nu poseda fiinţa Sa, natura lui Dumnezeu: nu a ieşit din Dumnezeu. Dumnezeu însă voia să aibe fii şi fiice care provin din El, poartă fiinţa Sa şi posedă natura Sa. Fiul născut a ieşit de la Dumnezeu, şi odată cu El, Cel întîi născut, a început neamul dumnezeiesc.

Iahveh era însuşi Dumnezeu; El era marele EU SÎNT, Cel ce este veşnic, Logosul, Cel ce lucrează, care a devenit apoi om. Ceea ce aproape toţi teologii au lăsat nebăgat în seamă este de fapt miezul, adică faptul că aşa cum a ieşit Iahveh din plinătatea lui Dumnezeu, tot aşa şi Fiul care este însuşi Iahveh, a ieşit din Tatăl:

Dacă ar fi Dumnezeu Tatăl vostru, M-aţi iubi şi pe Mine, căci Eu am ieşit şi vin de la Dumnezeu.

Căci Tatăl însuşi vă iubeşte, pentru că M-aţi iubit, şi aţi crezut că am ieşit de la Dumnezeu.

Căci le-am dat cuvintele, pe care Mi le-ai dat Tu. Ei le-au primit, şi au cunoscut cu adevărat că de la Tine am ieşit, şi au crezut că Tu M-ai trimis.

Cînd le-a fost descoperită această taină ucenicilor, ei au spus: „ Acum cunoaştem că ştii toate lucrurile, şi n-ai nevoie să Te întrebe cineva; de aceea credem că ai ieşit de la Dumnezeu” (Ioan 8, 42; Ioan 16, 27; Ioan 17, 8; Ioan 16, 30).

Întotdeauna, fie în Vechiul Testament, fie în Noul Testament, este vorba despre Unul şi acelaşi Domn: acolo în trup duhovnicesc, aici în trup omenesc. Nu un fiu al lui Dumnezeu care există lîngă Dumnezeu, a devenit Fiul lui Dumnezeu. Aşa ceva ar fi un paradox. Isus a ieşit de la Dumnezeu, este Fiul zămislit prin Duhul şi, de aceea, egal în fiinţă cu Dumnezeu. EL poseda în Sine viaţa lui Dumnezeu, căci El era chiar Dumnezeu. Din Dumnezeu doar Dumnezeu putea să iasă şi să se manifeste după felul Său. Prin El, toţi fiii şi fiicele lui Dumnezeu au parte de această natură dumnezeiască (2 Pet. 1, 4).

În teologie se defineşte în mod deosebit relaţia dintre Tată-Fiu şi Fiu-Duh Sfînt, opunîndu-se unul altuia. Ce sens au toate acestea, este de neînţeles. Dacă la teologie se mai adaugă filozofie, rezultă un circuit magic, din care nu mai pot ieşi cei ce se află înăuntru. „ Teologia” biblică constă în înfăptuirea planului veşnic de mîntuire al lui Dumnezeu cu omenirea prin Isus Hristos, Domnul nostru. Nu depinde de o clarificare în ceea ce priveşte relaţia între descoperirile dumnezeieşti necesare pentru primirea mîntuirii - depinde de clarificarea relaţiei lui Dumnezeu cu noi: cum stă El faţă de noi şi cum stăm noi faţă de El? Acesta este miezul problemei. Dumnezeu şi-a clarificat poziţia Sa faţă de omenire!

Învăţătura din aşa-zisa „ mărturisire de credinţă de la Niceea” este pur şi simplu nebiblică. Acolo scrie: „ Fiul unicului Dumnezeu care este născut de Tatăl mai înainte de toţi vecii, Dumnezeu din Dumnezeu, lumină din lumină, Dumnezeu adevărat născut din Dumnezeu adevărat, nu creat ” (F. Hauss, Väter der Christenheit, pag. 40). Acolo se spune că Tatăl ar fi zămislit pe Fiul în ceruri. Cum putem să ne închipuim aşa ceva? Unde mărturiseşte Scriptura astfel de gînd sau altceva asemănător?

Tatăl a zămislit pe Fiul, prin Duhul, aici pe pămînt (Mat. 1), făcînd astfel începutul unui neam dumnezeiesc. După Duh, Fiul era Dumnezeu, după trup El era om, pentru a reaşeza omenirea în starea dumnezeiască. El trebuia să fie om ca să poată muri; El trebuia să fie Dumnezeu, pentru a birui moartea, iadul şi pe Satana. „ Cel ce a fost arătat în trup, a fost dovedit neprihănit în Duhul, a fost văzut de îngeri, a fost propovăduit printre Neamuri, a fost crezut de lume, a fost înălţat în slavă.” (1 Tim. 3, 16). Pavel nu a considerat necesar să dea vreo explicaţie, oricît de mică, despre această taină mare. Lui i-a fost suficientă constatarea: „ şi mare este taina evlaviei.

Naşterea Fiului nu a avut loc în veşnicie şi nici în timpul Vechiului Testament, ci, aşa cum ni se descrie clar, în timpul Noului Testament. În făgăduinţă este folosită noţiunea „ astăzi” . Tot ce se afla atunci conţinut în proorocia Vechiului Testament, se afla încă în viitor. Abia Noul Testament conţine împlinirea.

Nu este o întîmplare, că noţiunea „ hotărîrea Domnului” este folosită în versetul următor: „ ‘Eu voi vesti hotărîrea Lui’- zice Unsul - Domnul mi-a zis: ‘Tu eşti Fiul Meu! Astăzi Te-am născut’ ” (Ps. 2, 7). În Evrei 1, 5 se spune: „ Căci, căruia dintre îngeri a zis El vreodată: ‘Tu eşti Fiul Meu; astăzi Te-am născut?’

În epistola către Evrei, acest „ astăzi” prevestit ne este prezentat înaintea ochilor ca o zi: „ El hotărăşte din nou o zi: «Astăzi»” (cap. 4, 7). Acest „ Astăzi” este „ Ziua mîntuirii ” . „ Căci El zice: ‘La vremea potrivită, te-am ascultat, în ziua mîntuirii, te-am ajutat. Iată că acum este ziua potrivită; iată că acum este ziua mîntuirii.’ ” (2 Cor. 6, 2; Isa. 49, 8). Scriitorul epistolei către Evrei dă o avertizare, în comparaţie cu cei din Vechiul Testament care nu credeau: „ Ci îndemnaţi-vă unii pe alţii în fiecare zi, cîtă vreme se zice: ‘Astăzi’ , pentru ca niciunul din voi să nu se împietrească prin înşelăciunea păcatului ” (Evrei 3, 13). În tot timpul harului care se desfăşoară de la venirea lui Hristos pe pămînt, „ epifania” lui Hristos, pînă la revenirea Lui, „ parousia” lui Hristos, noi trăim în „ ziua mîntuirii” , în „ Astăzi” al Noului Testament.

În Romani 1, 3-4 citim despre Fiu: „ Ea priveşte pe Fiul Său, născut din sămînţa lui David, în ce priveşte trupul, iar în ce priveşte duhul sfinţeniei dovedit cu putere că este Fiul lui Dumnezeu, prin învierea morţilor.” Învierea lui Hristos este dovada triumfală că El este acest Fiu făgăduit şi că astfel s-a împlinit Psalmul 2. „ şi noi vă aducem vestea aceasta bună că făgăduinţa făcută părinţilor noştri, Dumnezeu a împlinit-o pentru noi, copiii lor, înviind pe Isus; după cum este scris în psalmul al doilea: ‘ Tu eşti Fiul Meu, astăzi Te-am născut.’ ” (Fap. 13, 32-33).

Maria i-a zis îngerului Gavril care i-a adus mesajul divin despre Mesia cel făgăduit: „ ‘Cum se va face lucrul acesta, fiindcă eu nu ştiu de bărbat?’ Îngerul i-a răspuns: ‘Duhul Sfînt Se va pogorîpeste tine, şi puterea Celui Prea Înalt te va umbri. De aceea Sfîntul care Se va naşte din tine, va fi chemat Fiul lui Dumnezeu.’ ” (Luca 1, 34-35). După mărturia Sfintelor Scripturi, nu Dumnezeu, ci Maria L-a născut pe Fiul.

Maria nu este prezentată, în Biblie, spre a fi admirată şi glorificată - prin exemplul ei se arată că oamenii nu au nimic în comun cu Creaţia divină. Fiul omului, Isus, era cu totul de origine divină; Maria era doar purtătoarea firească a unei substanţe divine, a cărei naştere era pe deplin o desfăşurare supranaturală.

Nu există nici o lucrare religioasă care ar putea înlocui lucrarea lui Dumnezeu. În Mat. 1, 20 scrie: „ căci ce s-a zămislit în ea, este de la Duhul Sfînt ”. Faptul că Duhul Sfînt nu este o persoană aparte, ci este Duhul lui Dumnezeu, reiese şi din faptul că Isus nu a fost numit niciodată Fiul Duhului Sfînt (deşi este născut de Duhul), ci a fost numit Fiul lui Dumnezeu. În vers. 22 se spune că aici este vorba despre împlinirea celor vestite de Dumnezeu prin proorocul Isaia: „ Iată, fecioara va rămînea însărcinată, va naşte un fiu, şi-i va pune numele Emanuel (Dumnezeu este cu noi)” (Isa. 7, 14).

Referitor la Fiul se spune: „ Cere-Mi, şi-ţi voi da neamurile de moştenire, şi marginile pămîntului în stăpînire! ” (Ps. 2, 8). Abia după ce Tatăl S-a descoperit prin Fiul, devenind astfel Salvatorul nostru, puteam fi noi salvaţi. De aceea credinţa în Fiul lui Dumnezeu este singura condiţie absolută pentru a fi mîntuiţi. Numai acolo unde Dumnezeu s-a împăcat cu omenirea, adică în Hristos, încetează mînia lui Dumnezeu. Credinţa în Fiul este totodată singura credinţă adevărată în Tatăl. „ Oricine tăgăduieşte pe Fiul, n-are pe Tatăl. Oricine mărturiseşte pe Fiul, are şi pe Tatăl.” (1 Ioan 2, 23). Cel ce tăgăduieşte dumnezeirea Fiului, nu are pe Dumnezeu ca Tată.

Şi psalmistul vorbeşte într-o singură suflare despre Iahveh şi Fiul. „ Slujiţi Domnului (Iahveh) cu frică, şi bucuraţi-vă tremurînd. Daţi cinste Fiului, ca să nu Se mînie, şi să nu pieriţi pe calea voastră, căci mînia Lui este gata să se aprindă! Ferice de toţi cîţi ” (Ps. 2se încred în El! , 11-12). Credinţa în Fiul lui Dumnezeu este necesară pentru mîntuire, pentru că nu în Tatăl, ci în Fiul ne-a adus Dumnezeu mîntuirea. De aceea este scris: „ Cine crede în Fiul, are viaţa veşnică; dar cine nu crede în Fiul, nu va vedea viaţa, ci mînia lui Dumnezeu rămîne peste el.” (Ioan 3, 36).

Dumnezeu nu ne învaţă despre Sine însuşi - El ni Se descoperă în diferite feluri. Formulările dogmatice din sec. al IV-lea despre Fiul lui Dumnezeu sînt închipuiri fanteziste. Pentru unii El era un Dumnezeu „ zămislit ” , pentru alţii unul „ creat ” , pentru alţii un Dumnezeu „ născut din Dumnezeu”, iar toate acestea s-ar fi întîmplat deja înaintea oricărei vremi, adică în veşnicie. La ce ne-ar folosi un Dumnezeu zămislit, născut sau creat? Un astfel de Dumnezeu nu există. Naşterea se referă la Fiul, aşa sună mărturia clară a Scripturii, iar acesta este Fiul născut care provine cu totul de la Dumnezeu. EL nu este Fiul lui Dumnezeu şi al Mariei, El este numai Fiul născut al lui Dumnezeu. Mulţi teologi sînt de părere, privind la genetica modernă, că un ovul al Mariei ar fi primit o sămînţă divină prin Duhul Sfînt! - Dar atunci s-ar fi scurs materie păcătoasă din cromozomii ovulului în structura genetică divină şi ar fi avut loc, din nou, un amestec. Dar aşa ceva este exclus! Născut înseamnă că totul, chiar şi ovulul, sînt de origine divină.

Caracterul profetic al Vechiului Testament în Cuvînt, în tablou şi în pilde este descoperirea privitoare la viitor, a cărui împlinire era încă departe. În mărturia Vechiului Testament se urmărea miezul, şi anume „ lucrurile, care urmau să fie descoperite şi vestite mai tîrziu.” (Evrei 3, 5). Proorocii, prin care vorbea Duhul lui Dumnezeu, priveau înspre viitor; lor li s-a descoperit că ei nu se slujeau pe ei înşişi, ci nouă ne slujeau (1 Pet. 1, 12). Dar de cînd Cel ce vorbea şi lucra a devenit El însuşi om, avem de-a face cu descoperirea personală a lui Dumnezeu, împlinită şi realizată în Hristos. Proorocii prevesteau ceea ce urma să se împlinească, apostolii mărturiseau tocmai împlinirea celor prevestite. Cel făgăduit prin descoperirea Cuvîntului apăruse, şi „ în El locuieşte trupeşte toată plinătatea dumnezeirii ” (Col. 2, 9).

Cum se pot naşte din Cuvîntul descoperit învăţături omeneşti şi cum poate fi tîlcuită maiestuoasa descoperire a lui Dumnezeu în Hristos, prin filozofie-trinitară, sînt lucruri de neînţeles. Profesorul Emil Brunner scrie, referindu-se la tema aceasta: „ Tot aşa şi noţiunea celor trei persoane este sub semnul întrebării. Deja Augustin a simţit aceasta «De Trinitate», V, 9). Cu această apreciere este de acord şi K. Barth («Kirchliche Dogmatik», I, I, pag. 703). Se poate comanda gîndirii: «Tu trebuie să gîndeşti că aceste trei persoane sînt totuşi numai una» - dar nu ajută la nimic: rămîne o pendulare nesigură între trinitarism şi monoteism. Nu numai noţiunea substanţei, ci şi noţiunea acestor persoane au fost prea rigide pentru a putea cuprinde taina unităţii dintre Cel ce Se descoperă şi descoperire. Alăturarea celor trei persoane este consecinţa faptului că oamenii nu au înţeles gîndirea mîntuitoare din trecut. Ei s-au ocupat de lucrurile secundare ale descoperirii în sine şi au făcut din viaţa intertrinitară obiectivul principal al reflecţiei; aceasta este adîncimea nebiblică a învăţăturii trinitare.” (E. Brunner, Dogmatik Band I, pag. 243-244).

Proorocii şi apostolii nu cunoşteau nici o trinitate, de aceea nu este scris niciodată în Scriptură formularea „ Dumnezeu trinitar” . Cum pot fi trei persoane care sînt de aceeaşi părere, un singur Dumnezeu? Această învăţătură poate fi numită, cu adevărat, o învăţătură păgînă şi străină Bibliei. Dumnezeul cel veşnic, singurul adevărat, S-a făcut de cunoscut într-un mod triplu: în cer ca Tată, pe pămînt ca Fiu şi ca Duh Sfînt. Aceasta este mărturia Sfintei Scripturi. Dumnezeu a fost vestit de către prooroci şi apostoli, aceştia L-au trăit, L-au auzit, L-au văzut şi L-au cunoscut aşa cum S-a descoperit. Teologii au dat totul peste cap şi au făcut din Unul trei. Majoritatea lor admit că Biblia nu cunoaşte învăţătura trinitară, dar totuşi aceasta este susţinută de ei. Cum este posibil aşa ceva?

Dar rămîne totuşi adevărat, pentru totdeauna, ceea ce a spus Domnul: „ şi nimeni nu cunoaşte deplin pe Fiul, afară de Tatăl; tot astfel nimeni nu cunoaşte deplin pe Tatăl, afară de Fiul, şi acela căruia vrea Fiul să i-L descopere.” (Mat. 11, 27).

Cuprins
  1. Cuvânt înainte
  2. Introducere
  3. Pe poziţia de cercetare - Cercetare spirituală actuală
  4. Creştinismul primar şi epocile următoare
  5. Constatare tragică - Începutul istoric al nenorocirii
  6. Pretenţiile nefondate ale papilor
  7. Cine este Maria?
  8. Ce este cultul Mariei?
  9. Reforma - Un nou început
  10. Dumnezeirea
  11. Mărturia proprie a lui Dumnezeu
  12. Trupul duhovnicesc al Lui Dumnezeu
  13. Slava Domnului
  14. Ieşit de la Dumnezeu
  15. Numele Domnului
  16. Comparaţii folositoare
  17. Isus este Domnul
  18. Cine Îl mărturiseşte pe Isus ... Mărturie adevărată sau falsă?
  19. Omul Isus Hristos
  20. Botezul
  21. Cina
  22. Căderea în păcat
  23. Neprihănirea
  24. Înnoirea şi naşterea din nou
  25. Sfinţirea
  26. Botezul cu Duhul Sfânt
  27. Alegerea - Alegerea dinainte
  28. O zi la Dumnezeu - O mie de ani
  29. Împărăţia romană mondială şi însemnătatea ei deosebită în timpul sfârşitului
  30. Concluzii Şi numărul tainic 666
  31. Cuvânt de încheiere
 
Adrese similare: