EVANGHELIA.RO„Isus Hristos este acelaşi ieri şi azi şi în veci!”
   
   
 
 
 
Biblia
Predici
Ewald Frank
William Branham
Despre noi
Contact
Prima pagină
 
 
 
 
 
Transmisiuni directe
    Adunarea din Krefeld
Sâmbătă 02.02.2018 - 20:15
    Adunarea din Krefeld
Duminică 03.02.2018 - 10:45

Întâlniri recente
Krefeld, 5 ianuarie 2019
Krefeld, 6 ianuarie 2019

 
A fi de partea lui Isus - Seria 10 nr 5 - 1 iunie 1962 - WMB

...Acum fraţilor, eu nu ştiu cum procedaţi voi în mod normal, când vă întâlniţi aici, ce faceţi sau cum decurg adunările voastre. În caz că eu deviez de la ceea ce se obişnuieşte aici, atunci puteţi să mi-o spuneţi.

Eu am intenţionat în seara aceasta să spun ceea ce am vorbit deja cu fratele nostru Neville, când i-am spus ce am pe inimă. Eu m-am gândit să chemăm un grup de bărbaţi, care sunt colegii noştri aici, în slujba Evangheliei, pentru oameni, ca să putem vorbi cu ei împreună, într-un fel care nu este posibil în public. Noi suntem doar toţi bărbaţi, care vor înţelege ca nişte bărbaţi creştini. În felul acesta văd eu lucrurile.

În general, lucrurile se întâmplă în felul următor: se spune ceva adunării, unui grup, apoi unul o suceşte puţin aşa, altul puţin altfel, iar la sfârşit totul este deformat. În seara aceasta sunt aici şi încerc să vă spun ceea ce este pe inima mea în legătură cu Biserica, poziţia ei şi chemarea ei. Dacă vom încheia la timp, voi vorbi puţin şi din Cuvânt. Eu cred că vom încheia la 21:30. Mâine este sâmbătă, zi de cumpărături. Doar fiecare trebuie să se îngrijească şi de alimente şi de altele. Eu mă adresez aici fratelui Neville în public şi vreau să mă adresez fiecăruia dintre voi, ca şi cum am discuta împreună.

Voi sunteţi un grup şi eu cred cu adevărat şi o învăţ că Dumnezeu a chemat pe bărbat la conducerea Bisericii Sale în poporul Său. Vedeţi? Dar ca pretutindeni, acolo este şi o femeie. Femeia a fost aceea care a trecut linia Cuvântului, care s-a bazat pe înţelepciunea ei. În Biserica fratelui Junie Jakson, în predică, eu am spus că Dumnezeu a întărit poporul Său prin Cuvânt. Dar femeia a străpuns această întăritură. După ce s-a întâmplat lucrul acesta, Dumnezeu a rânduit pe bărbat pentru totdeauna în Biserica Sa, ca acesta să întărească Biserica prin Cuvânt. Femeile nu sunt chemate să dea instrucţiuni, indicaţii, directive sau comentarii asupra Bisericii.

Eu aş vrea să-l încurajez pe fratele Neville şi să-i spun că am avut impresia că fratele pare cam obosit şi nu prea este în apele lui. Aş vrea, frate Neville, să ştii, şi eu cred că tu ai observat, că Satana a încercat în ultimele zile să distrugă pe predicatorii acestei comunităţi. Aici stă fratele Crose, care era să-şi piardă viaţa pe stradă. Tu, frate Neville, ai avut un accident de maşină în care era să mori tu şi acea femeie. Iar eu era să-mi zbor creierii cu puşca. Vedeţi, Satana se atinge de gulerul nostru. Vedeţi, numai predicatorii. Satana caută să se scape de noi.

Noi nu suntem adunaţi aici ca să vorbim despre vreo afacere, noi ne-am adunat aici ca să vorbim despre Hristos şi despre măsurile care trebuie luate şi ceea ce este necesar în timpul de faţă. Eu vreau să te încurajez, frate Neville, să ai curaj. Indiferent ce ar veni, ce ar avea loc, să nu te laşi iritat. Să rămâi în picioare, ca o stâncă veche, şi atunci Dumnezeu se va îngriji ca totul să fie bine; asta, El a dovedit-o deja în viaţa ta. Este clar că lucrurile acestea ar fi putut să te buimăcească, pentru că soţia ta era să fie ucisă şi asta ar fi fost o amintire grea, care te-ar fi afectat toată viaţa, cu multe repercusiuni negative. Dar Dumnezeu este încă pe tronul Său, El se îngrijeşte ca şi aceste lucruri să ne fie de folos. El ne-ar fi putut chema acasă. Satana luptă împotriva Bisericii.

Atunci când am pus piatra de temelie, nu m-am gândit niciodată că eu aş îndeplini vreodată slujba de păstor. La început, aceasta nu a făcut parte din chemarea mea - prima mea chemare a fost de a merge ca evanghelist pe câmpul evanghelizării. De atunci au trecut mulţi ani - totul a început acolo, într-un cort, de partea cealaltă a străzii.

Pe atunci luase foc biserica lui Roy Davis. Oamenii aceştia erau ca nişte oi fără păstor, ei nu aveau nici un loc unde să audă Cuvântul. Chiar şi poliţistul nostru mi-a spus: „ Noi suntem aici ca să-i ajutăm pe aceşti oameni, poate că nu au nici haine suficiente. ” Aceasta era pe timpul crizei economice. El a spus: „ Ei se duc în alte biserici şi nu se simt acolo la locul lor şi aceştia sunt oameni buni. Eu îi cunosc. ” El a mai spus: „ Billy, dacă vrei să construieşti un locaş, atunci să ştii că te sprijinim şi vom face tot ce este în puterea noastră ca să te ajutăm. ” Eu le-am mulţumit pentru această ofertă.

Pe atunci ne adunam în cort. Mai întâi ne-am rugat şi am întrebat pe Domnul. Apoi oamenii au venit la mine şi şi-au exprimat dorinţa de a construi un locaş, ca să aibă unde să se strângă. Apoi ne-am hotărât pentru locul acesta. De ce?

Într-o seara, cam pe vremea aceasta, poate puţin mai târziu, am trecut pe aici; era atunci un loc mlăştinos unde se depozita molozul. Acolo Domnul mi-a vorbit foarte clar şi a spus: „ Să construieşti chiar în locul acesta. ” Atunci nu aveam niciun dolar. Desigur, azi oamenii râd de astfel de sume, dar eu vă spun că un dolar erau bani mulţi pe atunci. Eu îmi aduc aminte de vremurile când puteai trimite farfuria pentru darurile de bunăvoie prin sala plină şi nu puteai strânge 30 de cenţi, chiar şi pentru aceştia trebuia să te rogi de oameni. Atunci erau vremuri grele.

Noi nu aveam nimic cu ce să începem construcţia, dar oamenii doreau să aibă o clădire pentru a ne aduna - pentru că în zilele acelea mesajul era la început.

Din perspectiva de azi, nu ne gândim negativ înapoi, dar dacă aţi fi fost atunci când nu era încă nimeni cu care să lucrezi... Apoi, acest botez în Numele lui Isus Hristos şi binecuvântările, toate aceste lucruri pe care le credem şi le apărăm fără a face compromis. Atunci am făcut o făgăduinţă în inima mea, am promis lui Dumnezeu că vom rămâne acolo şi vom construi un tabernacol.

În dimineaţa când s-a pus piatra în fundaţie, El S-a întâlnit cu mine într-o vedenie. Era opt dimineaţa, cam în această vreme a anului. Eu şedeam şi priveam cum răsare soarele. El S-a mai întâlnit cu mine odată, acolo jos la râu. Îngerul Domnului a apărut în această lumină şi eu Îl vedeam de departe. El părea ca o stea şi El a venit direct la mine, când au venit acele cuvinte importante. Acum, eu aveam de gând să construiesc ceva, pentru ca oamenii să proslăvească acolo pe Dumnezeu, însă eu mă gândeam: „ Asta nu este treaba mea. Asta nu depinde de mine ” , - şi totuşi, tot ce este al lui Dumnezeu este şi o parte din mine, indiferent ce, tot ce este spre folosul copiilor lui Dumnezeu este şi treaba mea, indiferent dacă ar fi de datoria mea sau nu. Este de datoria mea să mă interesez de moştenirea lui Dumnezeu, indiferent unde s-ar afla. Este exact ca într-o familie, unde unul ar spune: „ Eu tai lemnele, iar tu le stivuieşti în şopron. Pentru mine este indiferent dacă plouă sau ninge pe ele, el să le stivuiască, este treaba lui. ” Nu, este de datoria ta ca lemnele pentru mama ta să nu se ude, dacă eşti un copil al casei. Trebuie să faci tot ce este necesar. În felul acesta se va desfăşura lucrarea în casă, tot aşa şi în familia lui Dumnezeu. Dacă fiecare se retrage de la a face ceva şi spune în gândul său - „ s-o facă ei ” , unde am ajunge?

Unii mi-au spus: „ Încetează să mai predici în felul acesta. Ai să îndepărtezi pe orice prieten de la tine. ” Ei au mai spus: „ Nu te interesa de noi, eu ştiu că ce spui tu este de folos, dar pe noi nu ne interesează. ” Acum pe cine mai interesează ceva? Dacă este de folos ceea ce spun, atunci de ce nu face nimeni nimic împotriva acestui adevăr? Lăsaţi-ne să facem tot ce putem. Astfel am gândit şi în problema construirii clădirii pentru o adunare. În legătură cu planul construcţiei a fost multă discuţie, au fost argumente pro şi contra - . Unul a vrut, altul nu a vrut. Asta o trăim în toate timpurile.

Eu constat că dacă ai de-a face cu predicatori sau cu oameni de afaceri - atunci când ai de-a face cu un grup - există multe păreri diferite. Din cauza aceasta trebuie să existe cineva, un om, în care să ai încredere, pe care îl veţi alege şi căruia îi veţi încredinţa toate lucrările pentru construcţie, pentru lucrare.

Exact ca în armată, aşa trebuie să fie şi aiciunul este general, altul este comandant. Căpitanul ordonă ceva; el este căpitanul unei subunităţi; dar generalul poate să-şi schimbe indicaţiile şi ordinele pe parcurs. Comandantul suprem, bineînţeles este Isus Hristos, iar predicatorii Lui sunt comandanţii companiilor, care Îl reprezintă pe El aici pe pământ.

Eu am încercat multe lucruri aici, în micuţul tabernacol, iar la sfârşit Eu nu m-am amestecat, eu am vrut să văd mai întâi ce se întâmplă, după ce l-am construit. După vreo 15 ani, Domnul m-a chemat afară ca evanghelist pe câmpul de misiune, iar eu am părăsit comunitatea. Dar eu nu am rupt legătura. Eu am avut grijă în tot timpul ca numele meu să fie legat de această lucrare, în aşa fel ca să pot spune şi eu un cuvânt la timpul potrivit, în caz că ceva s-ar desfăşura greşit şi ar apărea falsuri, atunci puteam veni să opresc ceea ce este greşit. Doar nu degeaba am insistat ani de-a rândul pentru acest adevăr - am lucrat până acum 17 ani pentru acest adevăr, pentru ca totul să rămână în ordine. Doar unul care nu a făcut nimic şi nu e interesat de acest adevăr, va încerca să dezbine tot timpul şi va vorbi împotrivă. Atunci când apar tot felul de „ isme ” , ceea ce este la modă şi ceea ce este vechi şi influenţa tuturor cultelor Pentru faptul că noi nu suntem legaţi confesional, suntem expuşi la tot felul de influenţe, dar cu ajutorul lui Dumnezeu noi am stat acolo cu Evanghelia nefalsificată; şi aşa stăm şi azi.

Au existat vremuri, în care ei au încercat să distrugă şi să vândă biserica de sub mine şi tot felul de lucruri. Dacă clădirea nu ar fi legată de numele meu, atunci am fi azi într-o mare încurcătură. Acesta nu a fost meritul meu, ci cu siguranţă al lui Dumnezeu, care a lucrat astfel.

Acum văd cum lucrurile primesc chip, iar noi trăim într-un ceas important, însă pe mine mă presează ceva, ca să spun câte ceva despre această comunitate. Ea este o parte din mine, indiferent dacă eu sunt aici sau nu, comunitatea este încă o parte din mine. Este de datoria mea ca eu să veghez asupra ei, ca totul să se desfăşoare curat şi clar, iar eu să mă silesc să lucrez cât pot eu de bine pentru împărăţia lui Dumnezeu. Eu sunt mulţumitor pentru aceste zile.

Am observat că această Biserică s-a înmulţit. Deja există câteva biserici surori, iar eu sunt foarte bucuros din această cauză: fratele Crase şi grupul lui din Sellersburg şi fratele de acolo din spate, care a preluat chiar acum locul fratelui Snelling din Utica şi fratele Ruddle de acolo de sus şi fratele Junie Jackson şi aceşti tineri scumpi de acolo, oameni minunaţi ai lui Dumnezeu: ei vestesc acest mesaj.

Există şi pot exista unele divergenţe de opinii, divergenţe mărunte - aşa ceva este omenesc, chiar şi dacă este vorba de un grup de predicatori. Chiar dacă predicatorii au o mică diferenţă de opinie - asta nu înseamnă nimic. Poate cineva spune: „ Eu cred că atunci când începe mileniul, Isus va veni pe un cal alb ” - iar altul să zică: „ Eu cred că atunci va veni pe un nor alb. ” Însă, atâta timp cât ei cred că El va veni, aceasta este ceea ce contează. Vedeţi, indiferent cum va veni El; dacă ei ar crede numai că El se va întoarce şi s-ar pregăti în felul acesta. Acesta este lucrul important.

De un timp încoace mă preocupă un lucru important - eu am spus-o deja odată în Biserică. Eu m-am ocupat cu istoria Bisericii de la început şi am observat cum au fost pregătiţi aceşti bărbaţi sfinţi pentru casa Domnului şi cum arată rânduiala pentru casa Domnului - şi eu am fost aşa de mişcat. Eu am vorbit deja despre aceasta într-o predică din tema Ioel 2: ” Eu vă voi restitui anii ” în predica „ Restituirea ” , Ioel 2:25: „ vă voi răsplăti astfel anii pe care i-au mâncat lăcustele Arbeh, Ielec, Hasil şi Gazam, oştirea Mea cea mare pe care am trimis-o împotriva voastră.

Eu am început să mă ocup de această problemă, anume ce au făcut acei bărbaţi şi sub ce formă s-au interesat de Biserica peste care Dumnezeu i-a rânduit ca veghetori.

Noi vrem să începem acum cu Biserica primară şi să ne punem întrebarea - numai pentru cinci minute - ce au făcut ei, apoi pot să vă dau o privire spre viitor, aşa cum o văd eu. Desigur, Biserica a fost chemată la existenţă şi la viaţă în ziua de Rusalii. Atunci s-a pogorât Duhul Sfânt peste ei - peste acei pe care Isus îi alesese. Unul din ei căzuse, iar ei au ales pe Matia în locul lui, iar Duhul Sfânt a aşteptat până când s-au rezolvat toate acestea, înainte ca să vină peste ei. Ei au trebuit să aleagă pe unul care să-l înlocuiască pe Iuda, care căzuse pentru a se împlini Scriptura.

Eu sunt de părere că toate lucrurile se află o anumită vreme în plutire şi aşteaptă doar timpul în care Scriptura se împlineşte, timp în care totul va fi corect, totul va fi la locul său. De multe ori noi devenim nerăbdători. De multe ori noi aşteptăm multe lucruri mari ca şi copiii cei mici şi ne aruncăm aşa, de-a valma, în lucrare, însă noi împiedicăm prin aceasta pe alţii, până când se ajunge la starea necesară.

Vedeţi? Noi trebuie să facem orice pas în smerenie şi frică de Dumnezeu. Poate că noi dorim ceva în inima noastră şi ne gândim că Dumnezeu este de acord ca să ne folosească în cutare sau cutare lucrare. Dar noi trebuie să aşteptăm până când El ne dă unda verde, pentru că El trebuie să meargă înainte.

Ştiţi cum s-a dus David la luptă în noaptea aceea? El era îngrijorat de lupta aceea şi era culcat sub duzii aceia, până când a auzit pe Domnul cum mergea înaintea lui prin frunziş; apoi a plecat şi el cu curaj, ştiind că Dumnezeu mergea înaintea lui. Dacă şi noi am face numai aşa, fraţilor; noi ştim că lupta este înaintea noastră, dar noi trebuie să aşteptăm până când vom vedea mâna lui Dumnezeu înaintea noastră, cum ne croieşte ea un drum.

Noi am constatat cum au stat lucrurile în Biserica primară. Mesajul Evangheliei se răspândea în toate părţile. Să ne gândim doar la apostolul Pavel. El devenise un mare misionar pentru neamuri. Noi constatăm că el a umblat pretutindeni unde Domnul îl călăuzea şi el a întemeiat o Biserică. Era vorba de o credinţă nouă. Bisericile din timpul acela, cele din Asia Mică şi Europa, nu credeau acest mesaj. După ce el a vestit mesajul şi mulţi s-au întors la Cuvânt, nu era nimeni acolo care să-i păstorească. Dacă el ar fi lăsat pe oamenii aceia în starea respectivă, atunci ei s-ar fi întors de-a dreptul la zeităţile lor păgâne. Alţii s-ar fi întors la iudaism şi la ce au mai avut ei atunci, pentru că oamenii, cei nou veniţi, nu aveau pe nimeni care să-i înveţe. Ei nu aveau niciun loc unde să se adune şi astfel apostolul Pavel a înfiinţat adunări în diferite părţi ale ţării. În fiecare comunitate el a lăsat pe cineva care era în stare să menţină ordinea interioară - pe un bărbat care merita toată încrederea, un bărbat, care era cunoscut ca păstor. Dintr-o biserică locală se năşteau altele. În fiecare s-au ridicat bărbaţi tineri şi bătrâni şi au condus comunităţile care au ieşit din prima.

Bărbatul care a fost chemat peste prima Biserică, a fost numit episcop; iar cei ce ieşeau din mijlocul lor, adică se năşteau în mijlocul lor, copiii săi, erau numiţi păstori. În sfârşit, toate aceste comunităţi mici aveau legătură frăţească cu prima şi totul până la episcop. Aşa a fost şi în timpul lui Ireneu, iar el a continuat exact aşa mai departe. Sfântul Martin a procedat tot în felul acesta. Policarp a procedat la fel. În tot timpul acelei epoci ei au procedat la fel. Era şi apostolul Bisericii, care era Pavel. După plecarea lui Pavel, a preluat-o Ioan. După plecarea lui Ioan, a preluat-o Policarp. Apoi Ireneu şi aşa mai departe, până la Martin. În felul acesta s-a desfăşurat lucrarea, până când a apărut biserica romano-catolică, care a stricat şi a rupt totul în bucăţi, care a ars şi i-a risipit, iar lăcustele au mâncat tot, până când a rămas pomul fără coajă.

Dar Dumnezeu a promis că va restitui aceeaşi lucrare încă odată. Eu cred din toată inima, că noi trăim în timpul sfârşitului. Eu cred că nu există multe lucruri care să contrazică aceasta; poate că interpretarea mea din Biblie nu este corectă, dar eu nu văd niciun motiv pentru care Domnul Isus n-ar veni până mâine. Eu cred că ultimele lucruri care mai trebuie să se împlinească, se pot împlini până mâine dimineaţă. S-ar putea să greşesc timpul împlinirii, dar acesta este foarte aproape. Eu cred asta şi nu uitaţi, că şi apostolul Pavel a crezut aceasta, Ioan a crezut-o, Policarp, Ireneu, Martin şi toţi ceilalţi au crezut că Domnul Isus va reveni în timpul vieţii lor. Ce s-ar fi întâmplat dacă Dumnezeu i-ar fi spus lui Ioan pe insula Patmos: „ Vor mai trebui să treacă încă două mii de ani, până când voi veni din nou. ” Ioan ar fi povestit aceste lucruri Bisericii: „ Apoi noi putem să mâncăm, să bem şi să ne veselim, pentru că după noi vor veni încă multe generaţii. Isus vine abia peste 2000 de ani.

Cuprins
  1. Pagina 1-2
  2. Pagina 3-4
  3. Pagina 5-6
  4. Pagina 7-8
  5. Pagina 9-10
  6. Pagina 11-12
  7. Pagina 13-14
  8. Pagina 15-16
 
Adrese similare: