EVANGHELIA.RO„Isus Hristos este acelaşi ieri şi azi şi în veci!”
   
   
 
 
 
Biblia
Predici
Ewald Frank
William Branham
Despre noi
Contact
Prima pagină
 
 
 
 
 
Transmisiuni directe
    Adunarea din Krefeld
Sâmbătă 06.07.2019 - 20:15
    Adunarea din Krefeld
Duminică 07.07.2019 - 10:45

Întâlniri recente
Krefeld, 1 iunie 2019
Krefeld, 2 iunie 2019

 
Uşi după usă - Seria 10 nr 8 - 6 februarie 1965 - WMB

Şi pentru că văd mulţi dintre prietenii mei din Canada şezând aici, îmi amintesc o legătură dintre ,,neînsemnat" şi ,,desconsiderat". Eram acolo când a venit regele George. Am avut onoarea să mă rog pentru el şi el a fost vindecat de scleroză multiplă. El suferea de scleroză şi avea ulcer. Mulţi dintre canadieni şi americani ştiu asta. Dar când l-am văzut plecând în trăsură, era un adevărat rege. Statura lui era ca a unui rege. Lângă el stătea regina lui, frumoasă, într-o haină albastră. Aşa mergeau pe stradă în jos. Eu stăteam acolo cu un prieten. Când trăsura a trecut pe lângă noi, el s-a întors şi a început să plângă. Eu mi-am pus mâna pe umerii lui şi l-am întrebat: ,,Ce s-a întâmplat?" El a răspuns: ,,Frate Branham, acolo trece regele meu şi regina mea."

Eu îl puteam înţelege. Mă gândeam: ,,Dacă un canadian care stă sub comanda Angliei şi totuşi nu îşi întoarce capul şi începe să plângă pentru că regele pleacă pe lângă el, atunci cum va fi când Îl vom vedea pe Regele nostru? Gândiţi-vă că noi vom fi atunci regina! ”

Fuseseră aduşi copiii de la şcoală şi le-au dat fiecăruia un steguleţ britanic, căci steguleţul canadian este numit altfel. Frate Fred, cum se numeşte steagul? ” Union Jack ” . Le dădeau steguleţe mici, britanice. Când regele trecea pe lângă ei, fiecare flutura cu steguleţul şi îi strigau regelui. Muzica cânta ” God save the King ” când trecea regele.

O, dacă aţi putea să vă imaginaţi cum va fi la înviere!

Copiilor le-a fost spus să meargă înapoi la şcoală, după încheierea paradei. După ce s-au întors toţi la şcoală, dintr-o clasă lipsea o fetiţă. Au căutat-o peste tot, pe toate străzile. În sfârşit, au găsit-o. Ea stătea după un stâlp de telegraf şi plângea de i se rupea inima. Învăţătoarea a ridicat-o şi a întrebat-o: ,,Ce s-a întâmplat? Nu l-ai văzut pe rege?" ,,Ba da, l-am văzut pe rege." ,,N-ai fluturat cumva steguleţul tău?" ,,Ba da, am fluturat cu el."

Ea a spus învăţătoarei: ,,Doamnă, eu sunt aşa de mică şi toţi cei ce stăteau în faţa mea erau mai mari ca mine. Eu am fluturat cu steguleţul, dar el nici nu m-a observat." Pentru asta era ea îngrijorată. S-ar fi putut ca regele George să n-o vadă sau să n-o observe. Ce inimă de patriot avea, ce simţământ avea ea pentru el, pentru că era prea mică!

Dar cu Regele nostru este altfel. EL vede chiar şi cea mai mică mişcare pe care o facem. EL ştie toate lucrurile, chiar şi gândurile inimii noastre, tot ce facem, oricât de neînsemnate ar fi ele. Cum Îi slujim Lui? Când ne slujim unul pe celălalt? Dacă nu vă iubesc pe voi, cum Îl iubesc pe El? ,,Ceea ce aţi făcut unora din cei mai neînsemnaţi, Mie Mi le-aţi făcut", a zis Isus. Sunt problemele cele mai mici pe care le lăsăm câteodată nerezolvate, prin care se rupe lanţul şi deviem de la credinţă, căpătăm o gândire denominaţională. Noi uităm de aceste probleme mici şi ele sunt acelea de care depindem. Totul, fiecare Cuvânt al lui Dumnezeu este important. Nimic nu poate fi lăsat afară. Noi trebuie să luăm fiecare Cuvânt aşa cum este scris.

,,Eu stau în faţa uşii", spune Isus acestei Biserici din Laodicea, ,,şi bat la uşă". Aţi observat că este unica epocă în care El a fost dat afară din biserică? În toate celelalte epoci, El se află în biserică. În timpul lutheranilor, metodiştilor, ş.a.m.d., El se afla în biserică. Dar aici El este în afară.

Crezurile noastre şi alte probleme l-au gonit din biserică. Dar El stă aici şi bate la uşă. Dar dacă cineva aude şi deschide uşa, atunci El va intra şi va cina cu el. ,,Cine aude glasul Meu, îi voi da alifie pentru ochii lui, haine albe şi bogăţiile cerului."

Eu am crezut că voi ţine minte numele acelui pictor care a făcut un tablou, ilustrând pe Domnul Isus bătând la uşă. Voi ştiţi că fiecare tablou important trece mai întâi prin faţa criticilor, înainte de a fi pus la ” Hall of Fame" (Galeria de onoare - nt). Originalul ar aduce acum milioane de dolari.

Şi Biserica trebuie să treacă mai întâi prin faţa criticilor. Noi trecem prin critica lor. Vă vor numi fanatici şi vă vor spune în tot felul. Dacă voi vă veţi ţine poziţia în Hristos, atunci El într-o zi ne va duce în Slava Sa. Mai întâi, trebuie să stăm înaintea criticilor. Aici rezistă doar puţini dintre noi. Aici se vede dacă poţi purta şi tu ocara Lui. Aici se vede dacă eşti un copil al lui Dumnezeu. Nu contează cât de mult este el legat de biserică şi cât de multe a făcut, dacă nu rezistă la pedeapsa Domnului, el este un copil din curvie şi nu un fiu al lui Dumnezeu. Da, aici se vede dacă el rezistă sau cedează. Pe un adevărat copil al lui Dumnezeu nu îl interesează nimic din ceea ce spune lumea .

Acestea sunt toate doar pe plan secund. El şi-a pus gândul în Hristos şi cu asta el a terminat. Aşa-i! Ce îi spune Hristos, aceea face. Oriunde se duce Mielul, ei sunt cu El! Atunci veţi vedea prezenţa Lui şi ceea ce face El. EL este tot timpul cu poporul Lui, cu Mireasa Lui. Într-o zi va avea loc nunta.

După ce criticii au cercetat acest tablou, au venit în jurul acestui pictor. Tot nu mi-a venit în minte numele lui. Am crezut că este Michelangelo, dar el este sculptorul statuii lui Moise. Nu-mi vine numele acesta. Ei spuneau: ,,Tabloul tău este splendid, nu-i lipseşte nimic." Unul spunea: ,,EL ţine o lanternă în mână, înseamnă că El venea noaptea. Acum El stă în faţa uşii şi Şi-a lăsat capul şi urechea pe uşă, ca să fie sigur că nu-i scapă nici cel mai mic zgomot sau mişcare. EL şi-a pus urechea la uşă şi bate. Dar totuşi, tu ai uitat ceva în tabloul tău." Pictorul era sigur de opera lui, şi totuşi întrebă: ,,Ce aş fi uitat să fac?"

Criticul a spus: ,,EL poate să bată la uşă cât vrea, deoarece tu ai uitat să faci un mâner la uşă. Uşa nu are clanţă; priveşte că nu are mâner la uşă." ,,Oh", a spus pictorul, ,,aşa am vrut s-o pictez, fără mâner. Priviţi, mânerul este pe dinăuntru. Tu eşti cel care trebuie să deschizi uşa."

De ce bate cineva la uşa altuia? Fiindcă doreşte să fie poftit înăuntru . EL doreşte să intre. Poate vrea să vă vorbească şi să vă spună ceva. Poate are o veste pentru voi. Acesta este motivul pentru care vă bate cineva la uşă. Nu se întâmplă fără motiv. Voi nu mergeţi la cineva fără motiv; chiar dacă nu este alt motiv decât să-i faci o vizită sau să-i aduci un mesaj. Este un motiv dacă cineva bate la uşa altuia. Pentru fiecare întrebare există şi un răspuns. Nu există întrebare fără răspuns. De aceea studiem noi această Biblie. Pentru întrebările acestor zile, Biblia are răspuns. Hristos este răspunsul. Multe persoane importante au bătut în timpul nostru la uşi, mulţi au făcut-o în trecut. Dacă timpul mai ţine, vor mai bate persoane foarte importante la uşi. Dacă cineva ar bate la uşa voastră, voi aţi trage mai întâi perdeaua la o parte, să vedeţi cine este. Poate sunteţi chiar ocupaţi, cum pretindem noi azi. Poate sunteţi prea ocupaţi ca să mergeţi la biserică, prea ocupaţi ca să faceţi ceva. „ Şi apoi, în afară de aceasta, biserica mea nu crede aşa ceva. ” Câteodată şi noi suntem cei la care se referă Cuvântul, puţin deraiaţi de pe drum. Dar voi trageţi puţin perdeaua la o parte şi vă uitaţi cine este acolo. Dacă este o persoană importantă, atunci fugiţi imediat la uşă şi îi deschideţi.

Să ne ocupăm acum de câţiva oameni, care în trecut au bătut şi ei la uşă. Mai întâi să-l vedem pe Faraonul din Egipt, care a trăit acum câteva mii de ani. Imaginaţi-vă Faraonul, regele Egiptului, că s-ar fi dus la casa unui ţăran, care nu era de acord cu faraonul. Nu era de acord cu politica lui, căci era de altă părere. Dar acum, Faraonul stătea în faţa uşii acestui ţăran, zidar sau lucrător de lut, cum le mai spunea acolo în Egipt. El trage perdeaua la o parte şi îl vede pe faraonul cel uriaş în faţă, bătând la uşa sa, având pe faţă un zâmbet. Bineînţeles, ţăranul ar deschide uşa şi ar spune: ,,Maiestate Faraon, pofteşte înăuntru, îngăduie robului tău smerit să găsească trecere înaintea ta. Tot ceea ce îmi aparţine îţi stă la dispoziţie. Eu însumi stau ca rob înaintea ta. Tu mi-ai dat onoare în faţa fraţilor mei, fiindcă ai venit în casa mea, chiar dacă eu sunt un om sărac, căci tu vizitezi numai regi şi oameni mari, de mare importanţă. Eu sunt un om neînsemnat. Şi totuşi, mi-ai făcut cinste vizitându-mă. Ce ar putea face slujitorul tău smerit pentru tine?" Indiferent ce ar fi cerut Faraon, el i-ar fi dat chiar şi viaţa lui. Precis. Era o onoare.

Să-l luăm, de exemplu, pe Adolf Hitler, când era conducătorul Germaniei. Ce ar fi fost dacă el ar fi vizitat o casă a unui soldat care era în mijlocul unei tabere pline de soldaţi nazişti? Deodată la uşă bate cineva. Poate soldatul ar spune nevestei: ,,Ah, eu mă simt astăzi aşa de rău, spune-i să plece." Ea merge încet la uşă şi dă puţin perdeaua la o parte. Apoi îi spune bărbatului ei: ,,Iute, scoală-te!" ,,Ce s-a întâmplat, cine este afară?" ,,Hitler, conducătorul nostru!" Soldatul s-ar scula, s-ar îmbrăca iute şi ar lua poziţie. Apoi s-ar duce la uşă, ar deschide şi ar spune: ,,Heil Hitler!" El a fost pe timpul acela un om foarte important în Germania.

El ar întreba: ,,Ce aş putea face pentru dumneavoastră?" Dacă i s-ar spune: ,,Sari de pe stânca aceea", atunci el ar face-o. De ce? Pentru că atunci, în timpul, acela nu exista un om mai important decât Adolf Hitler în Germania. El a fost un om mare. Ce onoare, dacă el vizitează numai generali sau oameni mari, deodată să apară şi la uşa unui om simplu! Evident, ar fi o mare onoare pentru acela.

Cuprins
  1. Pagina 1-2
  2. Pagina 3-4
  3. Pagina 5-6
  4. Pagina 7-8
  5. Pagina 9-10
  6. Pagina 11-12
  7. Pagina 13-14
  8. Pagina 15-16
  9. Pagina 17-18
 
Adrese similare: