EVANGHELIA.RO„Isus Hristos este acelaşi ieri şi azi şi în veci!”
   
   
 
 
 
Biblia
Predici
Ewald Frank
William Branham
Despre noi
Contact
Prima pagină
 
 
 
 
 
Transmisiuni directe
    Adunarea din Krefeld
Sâmbătă 5.10.2019 - 20:15
    Adunarea din Krefeld
Duminică 06.10.2019 - 10:45

Întâlniri recente
Krefeld, 31 august 2019
Krefeld, 1 septembrie 2019

 
Unşii din timpul sfârşitului - Seria 9 nr 7 - 25 iulie 1965 - WMB

Bună dimineaţa, adunare. Haideţi să vorbim acum cu Domnul nostru. Dumnezeule mare, Creatorul cerurilor şi al pământului, Tu care ai hotărât ca în dimineaţa aceasta noi să ne închinăm Ţie Doamne, dorim să ne predăm în inimile noastre pe deplin voii Tale sfinte, iar lucrarea Duhului Sfânt în noi să ne descopere ceea ce Tu doreşti ca noi să cunoaştem. Dorinţa noastră este să fim creştini mai buni, reprezentanţi mai buni ai Tăi. Dăruieşte-ne aceasta în dimineaţa asta, căci noi nădăjduim în Tine. În Numele lui Isus Hristos. Amin.

Da... Suntem foarte bucuroşi că în dimineaţa aceasta suntem iarăşi în slujba Marelui Împărat. Ne pare rău că nu avem loc suficient pentru oameni... Vom încerca şi vom face tot ce se poate face în aceste condiţii.

Aici sunt multe batiste şi cereri pentru care să ne rugăm. Eu le pun deocamdată deoparte. Nu le trec cu vederea, dar mă voi ruga pentru acestea deseară. Mă voi ruga şi voi aştepta Duhul lui Dumnezeu pentru vindecare, şi acela este momentul când aş dori să mă rog şi peste aceste batiste şi pentru cererile acestea.

Billy mi-a dat toate cererile deosebite. Sunt circa trei sute, şi eu tocmai ieşeam din cameră atunci. Mă voi ocupa de acestea cât se poate de repede. Nu voi putea să mă ocup de toate lucrurile, pentru că fiecare cerere este un necaz, fiecare este importantă, fără îndoială. Uneori Duhul Sfânt poate să-mi atingă inima atunci când citesc o astfel de cerere. Mă întorc şi-o caut până o găsesc. Altfel, nu pot decât să le iau la întâmplare.

Dorim de asemenea să-i salutăm pe ceilalţi care se află în alte părţi ale ţării. Dorim să-i salutăm pe cei ce ne ascultă prin telefon în New York, Beaumont, Texas, Prescott, Arizona; Tucson, Arizona; San Jose, California; Connecticut; Gainesville, Georgia şi New Albany, Indiana. Vă salutăm în Numele Domnului Isus.

Astăzi este o dimineaţă frumoasă în Indiana. Azi noapte a plouat, şi vremea s-a mai răcorit. Sala de adunare este plină, şi toţi au venit cu mari aşteptări pentru lecţia de şcoală duminicală. Eu nădăjduiesc că binecuvântările lui Dumnezeu vor fi şi peste voi, cei de afară.

Sperăm ca în curând să fie posibil să fim împreună cu toţii. Poate va fi într-un cort mare, pentru că mă simt călăuzit să predic despre ultimele şapte potire ale mâniei.

N-aş dori să dureze prea mult timp lecţia deosebită din această dimineaţă... Eu L-am căutat pe Domnul, şi m-am gândit ce aş putea să spun, având în vedere că aceasta ar putea fi ultima noastră adunare. Venirea Domnului este atât de aproape.

Eu am citit în ziar despre lucrurile care vor veni asupra Californiei, despre anumite locuri din California unde casele în valoare de 100 000 de dolari se scufundă într-o oră cam 30 de ţoli. Bârnele crapă şi se rup, şi ei încă nu ştiu din ce motiv se întâmplă aceste lucruri. Noi am ajuns la sfârşit. Eu am acest ziar cu aceste poze şi rânduri scrise, eu cred că-l voi aduce în seara aceasta la adunare, fiindcă aş dori să mai spun ceva în această legătură.

Apoi deseară ne vom ruga pentru bolnavi. Cred că vom începe devreme, ca oamenii să poată să plece devreme. Pe la ora cinci, şase, să veniţi să vă luaţi biletele de rugăciune. Cu voia Domnului, ne vom ruga deseară pentru bolnavi.

După ce m-am rugat şi m-am gândit ce trebuie să fac ştiind că într-o zi trebuie să dau socoteală pentru ceea ce spun aici... Şi m-am hotărât sau m-am simţit călăuzit prin Duhul Sfânt să vorbesc în dimineaţa aceasta despre prorocie, ca noi să fim informaţi. Dacă noi nu suntem informaţi, şi se întâmplă ceva pe neaşteptate, noi ar trebui să ştim despre aceasta. Duhul Sfânt ne-a dat aceasta ca să-i avertizăm pe oameni despre ceea ce va veni. Ştiţi, Biblia spune că Dumnezeu nu va face nimic fără ca mai întâi să descopere slujitorilor Săi proroci; Isus i-a avertizat pe oameni despre ceea ce se va întâmpla, iar prorocii, la fel, i-au avertizat pe oameni despre ceea ce va veni. Şi se cuvine ca în ceasul acesta important în care trăim noi, să vedem în ce timp ne aflăm, şi ce se va întâmpla în epoca aceasta.

În dimineaţa aceasta am pe inimă să vorbesc oamenilor despre una dintre aceste teme deosebite, despre care probabil că am citit de multe ori.

Acum haideţi să ne deschidem Bibliile la Matei 24 şi să citim din Cuvânt, ca să avem contextul pentru tema noastră.

Vom învăţa aceste lucruri încet, ca pe o lecţie biblică. Luaţi-vă creioanele şi hârtia ca să vă puteţi nota lucrurile, şi apoi să mergeţi acasă ca să le studiaţi, ca noi să ştim, să fim avertizaţi şi pregătiţi pentru ceasurile în care trăim. Eu mi-am notat aici multe versete. Va fi ca o lecţie de şcoală duminicală.

Vreau să citesc o parte din Cuvântul Lui, din Matei 24, începând cu v. 15:

De aceea, când veţi vedea ” „ urâciunea pustiirii ” , despre care a vorbit proorocul Daniel, „ aşezată în locul sfânt ” - cine citeşte să înţeleagă! - atunci, cei ce vor fi în Iudea, să fugă la munţi; cine va fi pe acoperişul casei, să nu se pogoare să-şi ia lucrurile din casă; şi cine va fi la câmp, să nu se întoarcă să-şi ia haina. Vai de femeile, care vor fi însărcinate şi de cele ce vor da ţâţă în zilele acelea! Rugaţi-vă ca fuga voastră să nu fie iarna, nici într-o zi de Sabat. Pentru că atunci va fi un necaz aşa de mare, cum n-a fost niciodată de la începutul lumii până acum, şi nici nu va mai fi. Şi dacă zilele acelea n-ar fi fost scurtate, nimeni n-ar scăpa; dar, din pricina celor aleşi, zilele acelea vor fi scurtate. Atunci dacă vă va spune cineva: „ Iată, Hristosul este aici, sau acolo ” , să nu-l credeţi. Căci se vor scula Hristoşi mincinoşi şi proroci mincinoşi; vor face semne mari şi minuni, până acolo încât să înşele, dacă va fi cu putinţă, chiar şi pe cei aleşi.

Iată, că v-am spus mai dinainte. Deci, dacă vă vor zice: „ Iată-L în pustie ”, să nu vă duceţi acolo! „ Iată-L în odăiţe ascunse ” , să nu credeţi.

Căci, cum iese fulgerul de la răsărit şi se vede până la apus, aşa va fi şi venirea Fiului omului. Oriunde va fi stârvul, acolo se vor aduna vulturii.

Aş vrea să iau ca temă versetul 24 - voi scoate în evidenţă acest verset pentru lecţia noastră de şcoală duminicală din această dimineaţă. Ascultaţi cu atenţie în timp ce-l recitesc: „ Căci se vor scula Hristoşi mincinoşi şi proroci mincinoşi; vor face semne mari şi minuni, până acolo încât să înşele, dacă va fi cu putinţă, chiar şi pe cei aleşi.

Ca temă pentru dimineaţa aceasta aş vrea să iau „ Unşii din timpul sfârşitului ” . Acesta este subiectul despre care doresc să vorbesc.

Eu cred că noi trăim în timpul sfârşitului. Cred că oricine citeşte Scriptura, şi orice credincios ştie că noi ne aflăm acum la sfârşitul istoriei lumii. Nu va fi nevoie să se scrie despre aceasta pentru că nu va fi cine s-o citească. Este sfârşitul timpului. Eu nu ştiu când va avea loc. Eu nu ştiu cât va mai dura. Nici îngerii din cer nu ştiu ceasul acela. Domnul Isus ne-a spus: „ Când veţi vedea aceste lucruri, să vă uitaţi în sus, şi să vă ridicaţi capetele, pentru că izbăvirea voastră se apropie ” (Luc.21,28). Eu nu ştiu când se vor împlini aceste lucruri. Poate are vreo legătură cu ceea ce a spus un om de ştiinţă acum câteva zile despre crăpătura cea mare a pământului, care se întinde pe mii de kilometri, şi că locul amintit se va scufunda Lui i-a fost pusă întrebarea: „ Când se va întâmpla aceasta? ” El a răspuns: „ Aceasta se poate întâmpla în cinci minute sau în cinci ani începând cu Los Angeles. ” Mulţi dintre voi au văzut la televizor cum au urmărit ei cu radarul această crăpătură a pământului. Ea se întindea de-a lungul coastei. Ea s-a rupt sub San Jose, apoi merge mai departe înspre Alaska şi prin insulele Aleutian. Crăpătura mergea mai departe vreo 200 de mile prin mare, se întorcea înapoi la San Diego, apoi înconjurase Los Angeles şi formase o deschidere mare. Toate cutremurele pe care le-am avut până acum au fost cauzate de mişcările vulcanice care lovesc această cavitate. Ei au o anumită denumire pentru aceasta. Prin erupţiile acestora se provoacă cutremurele pe care le-am avut în ultimii ani pe coasta de vest. Iar acum această ruptură se întinde peste coasta de vest.

Reporterul îi spunea omului de ştiinţă: „ Atunci s-ar putea ca întinderile de pământ să se prăbuşească ?

Omul de ştiinţă îi răspundea: „ Nu că S-AR PUTEA, ci cu SIGURANŢĂ.

Reporterul spunea mai departe: „ Dar nu în generaţia noastră, poate.

Cuprins
  1. Pagina 1-2
  2. Pagina 3-4
  3. Pagina 5-6
  4. Pagina 7-8
  5. Pagina 9-10
  6. Pagina 11-12
  7. Pagina 13-14
  8. Pagina 15-16
  9. Pagina 17-18
  10. Pagina 19-20
  11. Pagina 21-22
  12. Pagina 23-24
 
Adrese similare: