EVANGHELIA.RO„Isus Hristos este acelaşi ieri şi azi şi în veci!”
   
   
 
 
 
Biblia
Predici
Ewald Frank
William Branham
Despre noi
Contact
Prima pagină
 
 
 
 
 
Transmisiuni directe
    Adunarea din Krefeld
Sâmbătă 06.04.2019 - 20:15
    Adunarea din Krefeld
Duminică 07.04.2019 - 10:45

Întâlniri recente
Krefeld, 2 martie 2019
Krefeld, 3 martie 2019

 
Apocalipsa - o carte cu sapte peceti?

Hristos şi ai Săi
Satana-balaurul roşu şi însoţitorii lui

Capitolul douăsprezece este tălmăcit diferit de către teologii Bibliei. Părerile despre „femeia” descrisă în acest text încep cu Israelul, până la Maria şi la Biserică.

Şi aici este necesară o observare atentă a tuturor detaliilor. Dacă nu se încadrează corect fiecare detaliu în tabloul general, atunci ceva nu corespunde. Tâlcuirile de până acum nu spun adevărul. În introducere ni se spune:

În cer s-a arătat un semn mare: o femeie învăluită în soare, cu luna sub picioare, şi cu o cunună de douăsprezece stele pe cap. Ea era însărcinată, ţipa în durerile naşterii, şi avea un mare chin ca să nască.” (vers. 1-2).

Cine spune că aici este vorba despre Maria şi Isus, trebuie să se gândească la faptul că Ioan a văzut pe insula Patmos lucruri viitoare şi nu trecute. Nici celelalte împrejurări amintite nu s-au împlinit cu Maria şi Isus. Maria nu a fugit în pustiu, iar Isus nu a fost răpit după naşterea Sa, ci S-a înălţat la cer abia după ce a înfăptuit răscumpărarea şi a înviat. Niciodată nu se vorbeşte despre El că a fost „răpit” sau „luat” ca despre Enoh şi Ilie, ci numai că „s-a înălţat la cer”; de aici şi noţiunea „înălţarea Domnului”.

În Vechiul Testament, Israelul este simbolizat de mai multe ori printr-o femeie care este în legământ cu Dumnezeu (Ier. 3, 6+11; Osea 2, 4 ş. a.). Dumnezeu foloseşte exemple naturale şi de înţeles. EL vorbeşte despre logodnă şi credincioşie (Osea 2, 20), despre logodnică şi soţie (Isa. 62, 4). În Isaia 54, 5-10 Domnul spune cu referire la Israel:

... căci Făcătorul tău este bărbatul tău: Domnul este Numele Lui, şi Răscumpărătorul tău este Sfântul lui Israel. El se numeşte Dumnezeul întregului pământ , căci Domnul te cheamă înapoi ca pe o femeie părăsită şi cu inima întristată, ca pe o nevastă din tinereţe, care a fost izgonită, zice Dumnezeul tău.

În Noul Testament este vorba despre Mireasă şi Mire (Ioan 3, 29 ş. a.) şi despre nuntă (Mat. 25 ş. a.). Femeia pe care a văzut-o Ioan aici poate fi numai Biserica noutestamentară, care bineînţeles a început cu Israel în Ierusalim, pe pământ iudaic. Relaţia lui Dumnezeu cu poporul Său, sub denumirea de «femeie», exprimă dragostea Sa în unirea cu Biserica Sa (Ef. 5, 29-32). Isus pune sămânţa Cuvântului Său în Biserica Sa, pentru ca prin naşterea din nou să se nască fii şi fiice ale lui Dumnezeu.

Soarele cu care este învăluită Biserica, arată înspre Răscumpărătorul însuşi. EL este de fapt soarele dreptăţii care o învăluie în timpul Noului legământ în lumină şi căldură.

Luna de sub picioarele ei simbolizează Biserica ancorată tare de stânca Cuvântului dumnezeiesc al Vechiului legământ. După cum luna reflectă lumina soarelui, tot aşa străluceşte Vechiul Testament în lumina soarelui prin împlinirea noutestamentară a întregului Cuvânt profetic (Ef. 2, 20-22).

Cununa cu cele douăsprezece stele înseamnă că Biserica noutestamentară este încununată cu învăţătura celor douăsprezece apostoli. Cele şapte stele din mâna Domnului înviat au fost cei şapte îngeri ai celor şapte Biserici (Apoc. 1, 20). Cele douăsprezece stele din cununa ei arată că Biserica este vrednică de rânduiala divină-împărătească şi poartă învăţătura celor doisprezece apostoli (Fap. 2, 42). Conform mărturiei Sfintei Scripturi, la sfârşit, Biserica lui Hristos se va întoarce la învăţătura şi practica originală a apostolilor, pentru a fi găsită la venirea Lui în această stare.

Despre femeie se spune că era însărcinată şi se afla în durerile naşterii. şi acest tablou foarte natural despre o femeie care a primit sămânţa pentru a naşte o viaţă nouă, are o însemnătate duhovnicească. Maria, ca fecioară, a fost aleasă pentru a primi sămânţa divină şi pentru a naşte Cuvântul devenit trup, pe Fiul lui Dumnezeu. Ea este descrisă şi ca femeie în Gen. 3, 15 şi în Ioan 2, 4. Tot aşa este şi Biserica; ea a devenit dintr-o fecioară curată o femeie (2. Cor. 11, 2), prin depunerea seminţei divine a Cuvântului în ea. Din ea se va naşte copilul de parte bărbătească gloata biruitorilor. De parte bărbătească înseamnă major duhovniceşte, matur. Planul lui Dumnezeu cu Biserica ajunge la desăvârşire, dar în ultima fază se desfăşoară paralel cu Israelul. La chemarea afară, Dumnezeu a numit Israelul „fiul întâi născut”: „Aşa vorbeşte Domnul: ‘Israel este fiul Meu, întâiul Meu născut.’ Îţi spun: ‘Lasă pe fiul Meu să plece, ca să-Mi slujească ...’” (Exod 4, 22-23a).

În Isaia 66, 7-9 găsim descris într-o desfăşurare dublă: „Înainte ca să simtă dureri, a născut, şi înainte ca să-i vină suferinţele, a dat naştere unui fiu.’”

În acest verset este vorba despre copilul de parte bărbătească, în următorul verset despre naşterea duhovnicească a Israelului: „Cine a auzit vreodată aşa ceva? Cine a văzut vreodată aşa ceva? Se poate naşte oare o ţară într-o zi? Se naşte un neam aşa dintr-o dată? Abia au apucat-o muncile, şi fiica Sionului şi-a şi născut fiii!

Despre amândouă este scris în acest text, despre durerile naşterii şi despre suferinţe: despre naşterea copilului de parte bărbătească şi despre neamul care se naşte dintr-o dată (vers. 7-8). Adunarea iudeilor se împlineşte pe parcursul secolelor, chemarea celor 144.000 pe parcursul anilor, descoperirea lui Mesia se întâmplă într-o singură zi. În acelaşi loc, în acelaşi timp Îl vor vedea pe Acela pe care L-au răstignit, şi astfel vor primi viaţă din Dumnezeu (Osea 6, 1-3).

Când copilul de parte bărbătească va ajunge la „înălţimea staturii plinătăţii lui Hristos” (Ef. 4, 13), balaurul cu şapte capete se va aşeza înaintea Bisericii „ pentru ca să-i mănînce copilul, când îl va naşte” (Apoc. 12, 4). Satana, balaurul cel bătrân, a fost aruncat din cer (Ioan 12, 31; Luca 10, 18) şi şi-a aşezat scaunul de domnie pe pământ (Apoc. 13, 1-2). Aici este vorba despre „scaunul” vrăjmaşului lui Dumnezeu, duşmanul de moarte al Israelului şi al Bisericii lui Isus Hristos.

Cu privire la femeie, se spune: „Ea a născut un fiu, un copil de parte bărbătească. El are să cârmuiască toate neamurile cu un toiag de fier. Copilul a fost răpit la Dumnezeu şi la scaunul Lui de domnie.” (Apoc. 12, 5). Israelul nu va fi răpit, pocăinţa lor pentru Hristos, Mesia, se împlineşte după răpirea Bisericii Mireasă.

Este impresionant să vezi cu câtă exactitate a dictat Duhul Sfânt Cuvântul. Copilul de parte bărbătească este destinat pentru cârmuirea neamurilor, dar mai întâi este răpit. Succesiunea exactă este: prima dată vine răpirea şi nunta în cer, şi după aceea domnia pe pământ împreună cu Hristos. Trebuie să fim atenţi că făgăduinţa „ să cârmuiască toate neamurile” a fost dată biruitorilor. Ea nu este valabilă numai pentru Mântuitor, ci şi pentru mântuiţii care sunt destinaţi să domnească cu El. „Celui ce va birui şi celui ce va păzi până la sfârşit lucrările Mele, îi voi da stăpânire peste Neamuri. Le va cârmui cu un toiag de fier ...” (Apoc. 2, 26-27).

Cheia pentru înţelegerea corectă a acestei făgăduinţe din cap. 12 este în Cuvântul citat mai sus. După răpirea copilului de parte bărbătească, femeia Biserica, a fugit în pustie, şi anume pentru un timp de exact trei ani şi jumătate. „şi femeia a fugit în pustie, într-un loc pregătit de Dumnezeu, ca să fie hrănită acolo, o mie două sute şase zeci de zile.” (Apoc. 12, 6).

Ca şi în evanghelii, unde El ca Fiul omului a împlinit slujba profetică, astfel întâlnim şi în Apocalipsa pildele Domnului nostru. Gândul însemnătatea care este ascunsă în toate tablo-urile, nu va fi descoperită tuturor, aşa este dorinţa Învăţătorului, ci numai celor cărora le este destinată. Domnul le-a vorbit ucenicilor: „Pentru că vouă v-a fost dat să cunoaşteţi tainele Împărăţiei cerurilor, iar lor nu le-a fost dat.” (Mat. 13, 11).

Isus a spus noroadelor toate aceste lucruri în pilde; şi nu le vorbea de loc fără pildă, ca să se împlinească ce fusese vestit prin proorocul, care zice: ‘Voi vorbi în pilde, voi spune lucruri ascunse de la facerea lumii.’” (Mat. 13, 34-35).

Cuprins
  1. Cuvânt înainte
  2. Introducere - „Ziua Domnului”
  3. Descoperirea lui Isus Hristos, aşa cum a primit-o Ioan
  4. Salutul de binecuvântare către cele şapte Biserici
  5. Evenimentul de neuitat
  6. Cele şapte mesaje ale Domnului înviat
    Prima scrisoare deschisă
  7. A doua scrisoare deschisă
  8. A treia scrisoare deschisă
  9. A patra scrisoare deschisă
  10. A cincea scrisoare deschisă
  11. A şasea scrisoare deschisă
  12. A şaptea scrisoare deschisă
  13. Privirea înspre cer
  14. Cartea tainică cu cele şapte peceţi
  15. Deschiderea peceţilor
  16. Pecetea întâ
  17. Pecetea a doua
  18. Pecetea a treia
  19. Pecetea a patra
  20. Pecetea a cincea
  21. Pecetea a şasea
  22. Pecetluiţii dintre iudei
  23. Gloata nenumărată din necazul cel mare
  24. Pecetea a şaptea
  25. Trâmbiţa a cincea - prima durere
  26. Trâmbiţa a şasea - a doua durere
  27. O vedenie: cărticica deschisă
  28. Ioan mănâncă acea cărticică dulce-amară
  29. A doua vedenie:
  30. Trâmbiţa a şaptea Bucuria biruinţei în cer
  31. Femeia învăluită în soare
  32. Aruncarea definitivă a balaurului din cer pe pământ
  33. Retrospectivă a vedeniilor lui Daniel în legătură cu Apocalipsa
  34. Fiara cu şapte capete din marea popoarelor
  35. Fiara din pământ
  36. Semnul tainic al fiarei
  37. Mielul şi cei 144.000 de pecetluiţi
  38. Evanghelia veşnic valabilă şi cele trei chemări îngereşti
  39. Marele seceriş al grâului de la sfârşitul timpului de har
  40. Marea culegere a viei pământului
  41. Ameninţarea celor şapte potire
  42. Cele şapte potire ale mâniei:
  43. Trinitatea satanică:
  44. Femeia care şade pe fiară
  45. Distrugerea Babilonului celui mare
  46. Bucuria din cer asupra distrugerii Babilonului
  47. Ultima luptă o hotărăşte însuşi Domnul
  48. Legarea Satanei
  49. A doua înviere şi judecata de apoi
  50. Vestirea unui cer nou şi a unui pământ nou
  51. Descrierea noului Ierusalim
  52. Râul vieţii şi pomii vieţii
  53. Ultima avertizare pentru credincioşi
  54. Anexă
  55. Cuvânt de încheiere
 
Adrese similare: