EVANGHELIA.RO„Isus Hristos este acelaşi ieri şi azi şi în veci!”
   
   
 
 
 
Biblia
Predici
Ewald Frank
William Branham
Despre noi
Contact
Prima pagină
 
 
 
 
 
Transmisiuni directe
    Adunarea din Krefeld
Sâmbătă 03.08.2019 - 20:15
    Adunarea din Krefeld
Duminică 04.08.2019 - 10:45

Întâlniri recente
Krefeld, 6 iulie 2019
Krefeld, 7 iulie 2019

 
Apocalipsa - o carte cu sapte peceti?

În capitolul 13 din Apocalipsa nu mai sunt amintite primele trei împărăţii pe care le văzuse Daniel, pentru că acestea aparţin deja trecutului. La sfârşitul zilelor este vorba despre ultima putere mondială, Împărăţia Romană, care este descrisă ca o fiară cu şapte capete şi zece coarne. Demn de remarcat este că această fiară a Satanei seamănă cu balaurul roşu cu şapte capete şi zece coarne (cap. 12, 3). Domnitorul acestei lumi, îşi exercită «marea putere» şi influenţa pe pământ prin persoana Anticristului.

... Balaurul i-a dat puterea lui, scaunul lui de domnie şi o stăpânire mare. ” (vers. 2). Deci, este vorba despre puterea mondială, care pleacă de la un anumit «scaun».

Atunci când este vorba despre şapte capete sau zece coarne, mulţi învăţători ai Bibliei cred că este vorba doar despre şapte sau zece state deosebite. Ei nu gândesc mai departe, şi anume că o fiară nu este compusă numai din capete şi coarne. Indiferent dacă sunt şapte, zece, douăsprezece, douăzeci sau treizeci şi cinci de state, important este că în cadrul „Statelor Unite ale Europei”, sunt şapte capete conducătoare şi zece coarne care lovesc.

Este de observat că celelalte şase capete nu sunt amintite în legătură cu exercitarea puterii deosebite a acelui «scaun», nici nu se spune că au parte de rănire şi vindecare. Deci se vorbeşte despre o ţară conducătoare, un cap distins care aparţine Împărăţiei Romane, şi a fost rănit de moarte. „...Unul din capetele ei părea rănit de moarte; dar rana de moarte fusese vindecată.” (vers. 3). Aici se aminteşte numai de un cap care a fost rănit, dar a cărui rană de moarte a fost vindecată. Vedem înaintea ochilor, că în istorie a existat numai o singură naţiune care a avut dreptul să poarte denumirea de onoare „Sfânta Împărăţie Romană de naţiune germană”. Scrierile istorice confirmă că au existat împăraţi germano-romani şi papi germano-romani. Germania este predestinată să fie capul conducător în Europa Unită. Este cea mai puternică din punct de vedere economic şi cea mai populată ţară din Uniunea Europeană. Aici este explicaţia de ce se concentrează toată desfăşurarea asupra inimii Europei pentru împlinirea tratatelor romane după unirea Germaniei, căreia i se atribuie un rol deosebit. Această poziţie de frunte este accentuată în mod deosebit de puterea mondială din prezent, de S.U.A., şi este pretinsă în concordanţă cu proorocia. Germania are cei mai mulţi vecini, este aşezată central, este în graniţă cu ţările estice, este destinată să slujească drept zonă de contact pentru întreaga Europă.

În această legătură este foarte semnificativă expresia „rană de sabie” (vers. 14). S-a întâmplat prin sabia Duhului, şi anume Cuvântul lui Dumnezeu (Ef. 6, 17) care este mai ascuţită decât o sabie cu două tăişuri (Evrei 4, 12). Nouă ne este spus că lumea se va mira de vindecarea acestei răni de moarte. În zilele Reformei a fost mânuită sabia Duhului, şi anume Cuvântul lui Dumnezeu predicat. Ca urmare, biserica de stat din ţara conducătoare a primit o lovitură aproape de moarte. Împărţirea religioasă a avut loc prin Reformă. După al doilea război mondial, aceeaşi ţară a suferit a doua lovitură, şi anume o împărţire politică, şi astfel a fost împărţit continentul european în est şi vest, aşa ca înainte în protestanţi şi catolici.

Cine ar fi îndrăznit să creadă sau să socotească ce va urma, ce a cerut preşedintele Statelor Unite, Ronald Reagan, la vizita lui în Berlin în 1987? În faţa zidului porţii Brandenburg, care reprezenta împărţirea dintre est şi vest, el a spus: „Mr. Gorbatchev, open this gate, tear down this wall.” „Domnule Gorbaciov, deschideţi poarta aceasta, dărâmaţi zidul acesta.” Doi ani mai târziu această cădere a zidului şi deschiderea porţii Brandenburg, a intrat în istorie ca eveniment istoric. S-a împlinit şi ce a spus Willy Brandt: „Creşte împreună, ceea ce aparţine împreună”, şi aceasta este valabilă atât pentru Germania precum şi pentru întreaga Europă.

Reunificarea Germaniei, şi în legătură cu aceasta unirea Europei, este împlinirea proorociei biblice pentru timpul sfârşitului. Împărţirea a trecut, lovitura de moarte se vindecă, din punct de vedere politic şi religios creşte din nou totul împreună. Ceea ce aparţine de Împărăţia Romană se încadrează, şi astfel se ridică din nou o putere mondială în faţa ochilor noştri - „Uniunea Europeană”. Tot pământul este mirat şi priveşte plin de entuziasm cât de repede, aşa zis „ peste noapte”, s-a schimbat totul şi cât de urgent are loc procesul de unificare pe plan politic şi religios. Prin biruinţa secolului, a „catolicismului mondial” asupra „comunismului mondial” în anul 1989, s-a împlinit proorocia înaintea ochilor noştri. Toate acestea s-au întâmplat pentru ca puterea spirituală a Romei, să-şi poată ocupa poziţia ei prioritară, şi pentru a birui ultima putere politică mondială.

La această deosebită putere a fiarei nu este vorba în general numai despre o putere, ci despre o persoană care o întruchipează şi o reprezintă (Dan. 7, 17 ş. a.). Preşedintele Europei Unite are putere limitată ca şi alţi preşedinţi, cancelari, prim-miniştri şi şefi de state - el este înlocuit, schimbat. Căpetenia religioasă dimpotrivă, este în acelaşi timp şef de stat şi nu poate fi nici schimbat şi nici înlocuit; posedă o putere mondială. În proorocia biblică ne este spus clar că ambele - religia şi politica - se vor uni, iar puterea religioasă va domina (vezi cap. 17). Dintre toate bisericile numai biserica romano-catolică are caracter statal. Ea întreţine relaţii diplomatice cu statele lumii. Vaticanul este un stat independent în alt stat, de aceea aparţine de cele şapte, dar el este al optulea (Apoc. 17, 11).

Europa politică va sta pe deplin sub influenţa căpeteniei religioase, căreia i se supune restul creştinătăţii prin ecumenie şi care este recunoscută şi de celelalte religii. Noua ordine mondială despre care vorbesc mulţi, este mai avansată decât se ştie în general. Deja acum este valabil dreptul european deasupra dreptului statelor individuale. Tot ce se hotărăşte la Strasburg, este transmis mai departe de la Bruxelles către toate statele membre ale Uniunii Europene. Unele state protestante s-au împotrivit ataşării, pentru că au prevăzut în ce direcţie merge totul şi cine face de fapt politica. Dar după cum este scris, se vor încadra şi ei. Cine nu vrea să se supună, va simţi, căci „Cine se poate asemăna cu fiara, şi cine se poate lupta cu ea? I s-a dat o gură, care rostea vorbe mari şi hule. şi i s-a dat putere să lucreze patruzeci şi două de luni .” (vers. 4b-5).

Cine este această „i” (ea), căreia i-a fost dată puterea şi este descrisă ca fiară care şi-a deschis gura? „Ea şi-a deschis gura, şi a început să rostească hule împotriva lui Dumnezeu, să-I hulească Numele, cortul şi pe cei ce locuiesc în cer.” (vers. 6). Din textul acesta rezultă clar despre ce este vorba. Domnul a dat făgăduinţa deja în Ioan 14 că va pregăti locul pentru ai Săi şi va reveni pentru a-i lua la Sine. Din clipa plecării şi până la începerea împărăţiei de o mie de ani, biruitorii vor locui în cer.

Acest „dictator mondial” în care se uneşte puterea religioasă şi cea lumească, nu cunoaşte limite în îngâmfarea lui. Oamenii vor privi înspre el ca la un dumnezeu în chip de om, şi toată puterea politică şi religioasă i se va subordona. Proorocul Daniel spune despre el: „El va rosti vorbe de hulă împotriva Celui Prea Înalt, va asupri pe sfinţii Celui Prea Înalt, şi se va încumeta să schimbe vremile şi legea; şi sfinţii vor fi daţi în mâinile lui timp de o vreme, două vremi, şi o jumătate de vreme.” (cap. 7, 25). Ca şi Ioan, proorocul Daniel a anunţat că acest timp de mare necaz şi prigoană va dura trei ani şi jumătate. Presiunea însă, care va fi exercitată asupra credincioşilor biblici o perioadă scurtă înainte de răpire, nu este stabilită în timp.

Când este vorba despre o astfel de prigoană, atunci cei mai mulţi contemporani dau necredincioşi din cap. Există chiar şi oameni care nu pot crede că în timpul celor cca. o mie de ani de domnie absolută a bisericii romano-catolice din evul mediu, milioane de oameni au suferit moartea de martiri. Să ne gândim numai la aşa zisele procese împotriva instigatorilor, la arderile pe rug, la inchiziţie, până la „noaptea Sf. Bartolomeu”. Multora le rămâne de neînţeles, cum şase milioane de iudei şi alte sute de mii din alte popoare au putut fi ucişi într-un mod groaznic, cu buna ştiinţă şi în parte chiar în colaborare cu biserica în timpul celui de-al treilea Reich din secolul nostru.

I s-a dat să facă război cu sfinţii, şi să-i biruiască. Şi i s-a dat stăpânire peste orice seminţie, peste orice norod, peste orice limbă şi peste orice neam.” (Apoc. 13, 7). Cu privire la aceasta, în vers. 10 este o avertizare serioasă: „Cine duce pe alţii în robie, va merge şi el în robie. Cine ucide cu sabia, trebuie să fie ucis cu sabie.” Dar apoi scrie: „Aici este răbdarea şi credinţa sfinţilor.

Căpetenia religioasă din timpul sfârşitului este recunoscută prin faptul că omul acesta se lasă venerat şi omagiat ca şi cum ar fi Dumnezeu: „şi toţi locuitorii pământului i se vor închina, toţi aceia al căror nume n-a fost scris, de la întemeierea lumii, în cartea vieţii Mielului, care a fost jungheat.” (Apoc. 13, 8).

O altă caracteristică a „lui” este celibatul; aşa se aminteşte în proorocul Daniel:

... nici de dorinţa femeilor; cu un Cuvânt, nu va ţinea seamă de niciun dumnezeu, ci se va slăvi pe sine mai pe sus de toţi. În schimb, va cinsti pe dumnezeul cetăţuilor...” (Dan. 11, 37-38a), şi anume va face cruciade şi războaie în general. Celibatul este împotriva ordinii dumnezeieşti stabilite la început, şi este descrisă de Pavel ca învăţătură drăcească (1. Tim. 4, 1-4). Numai copiii adevăraţi ai lui Dumnezeu vor rezista acestei mari înşelăciuni religioase şi înşelătorilor - unii înainte de răpire, iar alţii după aceasta.

Întreaga lume, toţi politicienii cu renume, rang şi nume, toate personalităţile religioase, toate confesiunile, de fapt aşa cum este scris, toţi locuitorii pământ ului în afara celor care stau scrişi în cartea Mielului jungheat, vor privi spre el şi îi vor aduce onoare. Deja înainte, mai ales începând din zilele Reformei, învăţătorii Bibliei în frunte cu dr. Martin Luther, au arătat că această personalitate trebuie căutată şi găsită în papalitate (vezi «Introducere în proorocul Daniel» de Luther).

În timpul contrareformei, iezuiţii au eliminat acest gând şi au format o inducere în eroare, că Anticristul trebuie să fie un iudeu. Aceasta este crezută până în zilele noastre chiar şi de prietenii protestanţi ai Israelului, pentru că evangheliştii de la radio şi predicatorii au preluat-o astfel. Alţii îl caută în islam. Este o minciună groaznică pe care duhul înşelător a făcut-o credibilă înţelepţilor. Unde este scris despre aceasta în Biblie? Conform 2. Tes. 2 unde este descris acest bărbat, Dumnezeu i-a lăsat să creadă această minciună pe acei oameni care nu au crezut adevărul Cuvântului. Ei trebuie să creadă minciuna şi cad sub judecata divină.

După cum Hristos are multe denumiri care Îl aduc în legătură cu domeniul slujbelor, tot aşa are şi adversarul Lui multe denumiri. În contradicţie cu Hristos, Fiul lui Dumnezeu, el este fiul pierzării. Hristos este adevăratul Prooroc făgăduit, el proorocul fals care a fost anunţat. Apostolul Pavel îl descrie ca om al fărădelegii, ca potrivnic, care se ridică mai presus de tot ce priveşte pe Dumnezeu sau serviciul divin, care se aşează chiar în Templul lui Dumnezeu şi se lasă sărbătorit ca Dumnezeu. Pentru că el se pretinde locţiitorul Fiului lui Dumnezeu, urmează în mod logic şi închinarea. El acceptă adresarea „Sfântul părinte”, denumire care i se cuvine numai singurului Dumnezeu - şi aceasta este împotriva Sfintei Scripturi: „Şi ‘ Tată’ să nu numiţi pe nimeni pe pământ ...” (Mat. 23, 9). În ceea ce priveşte vestirea, el pretinde infailibilitatea pe «scaunul lui», ca însuşi Dumnezeu pe scaunul Lui. El se prezintă ca locţiitorul lui Hristos, deşi Hristos îi reprezintă pe ai Săi, dar El însuşi nu poate fi înlocuit.

Apostolul Ioan numeşte de repetate ori această persoană tainică „Anticrist”, ceea ce înseamnă că acest bărbat care se referă la Dumnezeu şi Hristos, este împotriva lui Dumnezeu şi a lui Hristos. El îşi zideşte propria lui biserică cu ajutorul puterii lumeşti pe lângă Biserica lui Hristos, şi nu are parte de mântuirea înfăptuită de Dumnezeu în Hristos. Iertarea păcatelor o reţine pentru sine. În învăţătură şi în practică el a stabilit dogmele şi tradiţiile lui proprii pe lângă şi împotriva Cuvântului lui Hristos. Pe acest bărbat, care stă în contradicţie cu toţi proorocii adevăraţi, Apocalipsa îl numeşte „prooroc mincinos” (cap. 19, 20).

Cuprins
  1. Cuvânt înainte
  2. Introducere - „Ziua Domnului”
  3. Descoperirea lui Isus Hristos, aşa cum a primit-o Ioan
  4. Salutul de binecuvântare către cele şapte Biserici
  5. Evenimentul de neuitat
  6. Cele şapte mesaje ale Domnului înviat
    Prima scrisoare deschisă
  7. A doua scrisoare deschisă
  8. A treia scrisoare deschisă
  9. A patra scrisoare deschisă
  10. A cincea scrisoare deschisă
  11. A şasea scrisoare deschisă
  12. A şaptea scrisoare deschisă
  13. Privirea înspre cer
  14. Cartea tainică cu cele şapte peceţi
  15. Deschiderea peceţilor
  16. Pecetea întâ
  17. Pecetea a doua
  18. Pecetea a treia
  19. Pecetea a patra
  20. Pecetea a cincea
  21. Pecetea a şasea
  22. Pecetluiţii dintre iudei
  23. Gloata nenumărată din necazul cel mare
  24. Pecetea a şaptea
  25. Trâmbiţa a cincea - prima durere
  26. Trâmbiţa a şasea - a doua durere
  27. O vedenie: cărticica deschisă
  28. Ioan mănâncă acea cărticică dulce-amară
  29. A doua vedenie:
  30. Trâmbiţa a şaptea Bucuria biruinţei în cer
  31. Femeia învăluită în soare
  32. Aruncarea definitivă a balaurului din cer pe pământ
  33. Retrospectivă a vedeniilor lui Daniel în legătură cu Apocalipsa
  34. Fiara cu şapte capete din marea popoarelor
  35. Fiara din pământ
  36. Semnul tainic al fiarei
  37. Mielul şi cei 144.000 de pecetluiţi
  38. Evanghelia veşnic valabilă şi cele trei chemări îngereşti
  39. Marele seceriş al grâului de la sfârşitul timpului de har
  40. Marea culegere a viei pământului
  41. Ameninţarea celor şapte potire
  42. Cele şapte potire ale mâniei:
  43. Trinitatea satanică:
  44. Femeia care şade pe fiară
  45. Distrugerea Babilonului celui mare
  46. Bucuria din cer asupra distrugerii Babilonului
  47. Ultima luptă o hotărăşte însuşi Domnul
  48. Legarea Satanei
  49. A doua înviere şi judecata de apoi
  50. Vestirea unui cer nou şi a unui pământ nou
  51. Descrierea noului Ierusalim
  52. Râul vieţii şi pomii vieţii
  53. Ultima avertizare pentru credincioşi
  54. Anexă
  55. Cuvânt de încheiere
 
Adrese similare: