EVANGHELIA.RO„Isus Hristos este acelaşi ieri şi azi şi în veci!”
   
   
 
 
 
Biblia
Predici
Ewald Frank
William Branham
Despre noi
Contact
Prima pagină
 
 
 
 
 
Transmisiuni directe
    Adunarea din Krefeld
Sâmbătă 5.10.2019 - 20:15
    Adunarea din Krefeld
Duminică 06.10.2019 - 10:45

Întâlniri recente
Krefeld, 31 august 2019
Krefeld, 1 septembrie 2019

 
Apocalipsa - o carte cu sapte peceti?
Încheierea primei învieri prin martiri
Împărăţia păcii de o mie de ani

La începutul capitolului 20 ne este spus ce se întâmplă cu Satana, iniţiatorul tuturor relelor, adversarul şi împotrivitorul lui Dumnezeu. El va fi prins şi aruncat în adânc. „ Apoi am văzut pogorându-se din cer un înger, care ţinea în mână cheia Adâncului şi un lanţ mare. El a pus mâna pe balaur, pe şarpele cel vechi, care este Diavolul şi Satana, şi l-a legat pentru o mie de ani. L-a aruncat în Adânc, l-a închis acolo, şi a pecetluit intrarea deasupra lui, ca să nu mai înşele Neamurile, până se vor împlini cei o mie de ani. După aceea, trebuie să fie dezlegat pentru puţină vreme.” (Apoc. 20, 1-3).

După cum am văzut în cap. 12, Satana cu însoţitorii lui vor fi aruncaţi pe pământ , în timp ce Biserica-Mireasă este înălţată la cer. Aici ne este spus că el va fi aruncat de pe pământ în adânc. Proorocul Isaia ne informează că oştirea de sus, aceasta înseamnă toate puterile cereşti care s-au pus de partea Satanei, la fel vor fi pedepsite şi închise împreună cu împăraţii pământ ului care s-au împotrivit Domnului (Isa. 24, 21-23). Pavel scrie că Dumnezeu a dezarmat aceste domnii şi stăpâniri, le-a făcut de ocară înaintea lumii şi a ieşit biruitor în Hristos (Col. 2, 15). Puterile duşmane biruite se mai află însă în văzduh, de aceea Pavel îi cheamă pe credincioşi la lupta duhovnicească, „Căci noi n-avem de luptat împotriva cărnii şi sângelui, ci împotriva căpeteniilor, împotriva domniilor, împotriva stăpânitorilor întunericului acestui veac, împotriva duhurilor răutăţii care sunt în locurile cereşti” (Ef. 6, 12).

Versetul 4 conţine două evenimente foarte importante, care se împlinesc chiar înaintea începerii împărăţiei de o mie de ani: în primul rând va avea loc o judecată, respectiv o pronunţare judecătorească; în al doilea rând este vestită învierea celor care au murit ca martiri în timpul prigonirii. „şi am văzut nişte scaune de domnie; şi celor ce au şezut pe ele, li s-a dat judecata. şi am văzut sufletele celor li se tăiase capul din pricina mărturiei lui Isus (vezi pecetea a-5-a) şi din pricina Cuvântului lui Dumnezeu, şi ale celor ce nu se închinaseră fiarei şi icoanei ei, şi nu primiseră semnul ei pe frunte şi pe mână. Ei au înviat, şi au împărăţit cu Hristos o mie de ani.

În acest text nu mai este vorba despre răpire şi despre nunta Mielului, pentru că ceea ce este scris în Apoc. 20 are loc după răpire şi după nunta Mielului. Cuvântul lui Dumnezeu este desăvârşit în toate aspectele şi foarte precis. Noi primim aici o ultimă explicaţie despre martirii care rămân credincioşi în timpul necazului celui mare, şi care nu au primit semnul fiarei şi nu s-au închinat icoanei ei.

Judecata care este amintită aici este pronunţarea judecătorească prealabilă, înainte de ridicarea împărăţiei de o mie de ani, şi nu este „ judecata de apoi” care este cunoscută ca judecata de sfârşit dinaintea tronului alb, când vor învia toţi morţii şi vor fi judecaţi.

Proorocul Daniel scrie în paralel cu Apoc. 20, 4: „Mă uitam la aceste lucruri, până când s-au aşezat nişte scaune de domnie. şi un Îmbătrânit de zile a şezut jos. Haina Lui era albă ca zăpada, şi părul capului Lui era ca nişte lână curată; scaunul Lui de domnie era ca nişte flăcări de foc, şi roatele Lui erau ca un foc aprins. Un râu de foc curgea şi ieşea dinaintea Lui. Mii de mii de slujitori Îi slujeau, şi de zece mii de ori zece mii stăteau înaintea Lui. S-a ţinut judecata şi s-au deschis cărţile.” (Dan. 7, 9-10).

Dacă Dumnezeu este văzut ca un Îmbătrânit, atunci aceasta nu înseamnă că El este un bunic obosit. EL este Duh, anii Lui nu au nici început şi nici sfârşit. Ca Judecător El se prezintă ca un Îmbătrânit cu părul alb, ceea ce înseamnă cea mai înaltă autoritate. Judecătorii din vremurile trecute au preluat acest tablou purtând o perucă albă. Această arătare a Domnului Dumnezeu ca Judecător, exprimă autoritatea şi demnitatea Sa.

Ca şi în Apocalipsa, reiese cu claritate din textul lui Daniel că aici este vorba despre judecata care va avea loc la sfârşitul acestei epoci. Proorocul Daniel descrie detaliile fazei de sfârşit dinainte, şi nu după cei o mie de ani: „Eu mă uitam mereu, din pricina cuvintelor pline de trufie, pe care le rostea cornul acela: m-am uitat până când fiara a fost ucisă, şi trupul ei a fost nimicit şi aruncat în foc, ca să fie ars. şi celelalte fiare au fost dezbrăcate de puterea lor, dar li s-a îngăduit o lungire a vieţii până la o vreme şi un ceas anumit. M-am uitat în timpul vedeniilor mele de noapte, şi iată că pe norii cerurilor a venit unul ca un fiu al omului; a înaintat spre Cel îmbătrânit de zile şi a fost adus înaintea Lui. I S-a dat stăpânire, slavă şi putere împărătească, pentru ca să-I slujească toate popoarele, neamurile, şi oamenii de toate limbile. Stăpânirea Lui este o stăpânire veşnică, şi nu va trece nicidecum, şi împărăţia Lui nu va fi nimicită niciodată .” (Dan. 7, 11-14).

Isus Hristos, care s-a descoperit ca Fiul omului, preia apoi puterea Lui şi se aşează pe tronul slavei Sale. „Când va veni Fiul omului în slava Sa, cu toţi sfinţii îngeri, va şedea pe scaunul de domnie al slavei Sale. Toate neamurile vor fi adunate înaintea Lui. El îi va despărţi pe unii de alţii cum desparte păstorul oile de capre .” (Mat. 25, 31-32).

În Daniel au fost deschise cărţile, dar nu cartea vieţii. Acolo noi citim şi despre fiarele cărora li s-a îngăduit o lungire a vieţii până la o vreme şi un ceas anumit. Mai este scris că un fiu al omului apare înaintea Celui îmbătrânit de zile şi i se dă în stăpânire slavă şi putere împărătească, care este veşnică. Legătura reiese clar din Daniel şi Matei. În Daniel 7 este amintită şi prigoana de trei ani şi jumătate. După aceea împăraţii acestui pământ vor fi nimiciţi şi împărăţia cerească de pe pământ va fi întemeiată.

El va rosti vorbe de hulă împotriva Celui Prea Înalt, va asupri pe sfinţii Celui Prea Înalt, şi se va încumeta să schimbe vremile şi legea; şi sfinţii vor fi daţi în mâinile lui timp de o vreme, două vremi, şi o jumătate de vreme. Apoi va veni judecata, şi i se va lua stăpânirea, care va fi prăbuşită şi nimicită pentru totdeauna. Dar domnia, stăpânirea şi puterea tuturor împărăţiilor care sunt pretutindeni sub ceruri, se vor da poporului sfinţilor Celui Prea Înalt. Împărăţia Lui este o împărăţie veşnică, şi toate puterile Îi vor sluji şi-L vor asculta! ” (Dan. 7, 25-27). Aceste lucruri nu sunt pentru judecata de apoi, căci după aceea urmează un nou început pe pământul cel nou.

În aceste texte biblice nu este vorba despre o înviere generală sau nimicire definitivă în iazul de foc; aici se vorbeşte despre Fiul omului care va judeca şi va hotărîînainte de a întemeia împărăţia Lui cerească pe pământ .

Acelaşi lucru este în Mat. 25, de la vers. 31, unde nu au fost deschise nici cărţi şi nici cartea vieţii, cum va fi cazul la „ judecata de apoi”. Aceste două texte biblice sunt tălmăcite în mod fals pentru judecata dinaintea tronului alb. După cum reiese din aceste legături, este cu totul imposibil. O altă dovadă pentru aceasta este realitatea că nu vor fi judecate persoane individuale, ci popoare, care i-au ajutat sau nu pe fraţi, pe iudei, în timpul prigonirii. Aceasta se va întâmpla înainte de a începe domnia împărătească. De aceea este aici Împăratul cel care vorbeşte, şi nu Judecătorul:

Atunci Împăratul va zice celor de la dreapta Lui: ,Veniţi binecuvântaţii Tatălui Meu de moşteniţi Împărăţia, care v-a fost pregătită de la întemeierea lumii ... Drept răspuns Împăratul (nu Judecătorul) le va zice ...” (Mat. 25, 34-40). Împărăţia este împărăţia de o mie de ani, nu veşnicia (1. Cor. 15, 25).

Proorocul Isaia a descris astfel această pronunţare amintită: "i El va fi Judecătorul neamurilor, El va hotărîîntre un mare număr de popoare; aşa încât din săbiile lor îşi vor făuri fiare de plug, şi din suliţele lor cosoare: nici un popor nu va mai scoate sabia împotriva altuia, şi nu vor mai învăţa războiuli0 ." (Isa. 2, 4).

La această judecată, peste cele douăsprezece seminţii ale Israelului vor judeca cei douăsprezece apostoli împreună cu Domnul. „ Isus le-a răspuns: ‘Adevărat vă spun că, atunci când va sta Fiul omului pe scaunul de domnie al măririi Sale, la înnoirea tuturor lucrurilor, voi, care M-aţi urmat veţi şedea şi voi pe douăsprezece scaune de domnie, şi veţi judeca pe cele douăsprezece seminţii ale lui Israel .’” (Mat. 19, 28).

Bărbaţii lui Dumnezeu dintre neamuri vor judeca peste popoare şi la sfârşit vor domni peste ele. „Nu ştiţi că sfinţii vor judeca lumea? şi dacă lumea va fi judecată de voi, sunteţi voi nevrednici să judecaţi lucrurile de foarte mică însemnătate? ” (1. Cor. 6, 2). La Dumnezeu se întâmplă totul la timpul potrivit: la nuntă ceea ce se cuvine acolo; în împărăţia de o mie de ani ceea ce a fost făgăduit. Cu diferitele judecăţi se întâmplă la fel.

Martirii din necazul cel mare sunt o parte a primei învieri şi vor avea parte de domnia împărătească. Ar trebui ca toţi credincioşii să aibă o dorinţă serioasă de a rămâne credincioşi până la moarte, pentru că nimeni nu ştie din care grupă face parte. Dacă cineva face parte din Mireasa aleasă sau din cei chemaţi, Biserica rămasă în urmă - fiecăruia îi va fi răsplătită credincioşia.

Pentru toţi credincioşii care nu fac parte din gloata celor întâi născuţi şi care astfel nu vor fi răpiţi şi nu vor lua parte la nunta Mielului, dar totuşi rămân credincioşi, există nădejdea de a avea parte de împărăţia de o mie de ani, chiar dacă trebuie să treacă prin necazul cel mare (vezi Apoc. 7, partea a doua).

Martirii iudei din pecetea a cincea, trebuie să aştepte până când vor fi omorâţi ca şi ei restul tovarăşilor lor de slujbă (Apoc. 6, 9-11). În ambele texte este Cuvântul-cheie „suflete”: „... am văzut sub altar sufletele celor ce fuseseră junghiaţi din pricina Cuvântului lui Dumnezeu” - „şi am văzut sufletele celor ce li se tăiase capul din pricina mărturiei lui Isus şi din pricina Cuvântului lui Dumnezeu ...” (Apoc. 20, 4). Indiferent dacă la învierea lui Isus Hristos (Mat. 27), la revenirea Lui pentru răpire (1. Cor. 15; 1. Tes. 4) sau la instaurarea împărăţiei Lui (Apoc. 20): toţi, de la prima Lui venire până la cei înviaţi înaintea începerii împărăţiei de o mie de ani, aparţin de „prima înviere”.

Ceilalţi morţi n-au înviat până nu s-au sfârşit cei o mie de ani. Aceasta este întâi a înviere. Fericiţi şi sfinţi sunt cei ce au parte de întâi a înviere! Asupra lor a doua moarte n-are nici o putere; ci vor fi preoţi ai lui Dumnezeu şi ai lui Hristos, şi vor împărăţi cu El o mie de ani .” (Apoc. 20, 5-6). La începutul împărăţiei de o mie de ani numărul este împlinit şi prima înviere este încheiată.

În vers. 7-9 ne este descris ce se întâmplă într-o perioadă scurtă de timp, după încheierea domniei împărăteşti de o mie de ani: „Când se vor împlini cei o mie de ani, Satana va fi dezlegat; şi va ieşi din temniţa lui, ca să înşele Neamurile, care sunt în cele patru colţuri ale pământ ului, pe Gog şi pe Magog, ca să-i adune pentru război. Numărul lor va fi ca nisipul mării. şi ei s-au suit pe faţa pământ ului, şi au înconjurat tabăra sfinţilor şi cetatea prea iubită. Dar din cer s-a pogorât un foc care i-a mistuit .

După ce Satana va fi dezlegat şi se va ridica din adânc el va înşela toate popoarele care trăiesc pe pământ şi au fost conduse în pace până atunci, ca o ultimă răscoală. Deşi ele vor trăi în pace în timpul acestor o mie de ani, totuşi nu vor primi o relaţie personală cu Dumnezeu, pentru că nu au acceptat niciodată împăcarea prin Hristos şi au rămas astfel despărţiţi de El. Apoi vine sfârşitul cel mare şi groaznic peste Satana şi peste toţi cei ce au ascultat de el şi stau sub influenţa lui.

Dar din cer s-a pogorât un foc care i-a mistuit. şi diavolul, care-i înşela, a fost aruncat în iazul de foc şi de pucioasă, unde este fiara şi proorocul mincinos.” Fiara şi proorocul mincinos au fost deja aruncaţi în iazul de foc conform cap. 19, 20.

Această „uniune trinitară” ciudată: Satana, fiara, proorocul mincinos vor dispărea apoi în iazul de foc împreună cu cei ce stau sub influenţa lor. Despre ei nu se va mai auzi şi nu se va mai vedea nimic în veci.

Cuprins
  1. Cuvânt înainte
  2. Introducere - „Ziua Domnului”
  3. Descoperirea lui Isus Hristos, aşa cum a primit-o Ioan
  4. Salutul de binecuvântare către cele şapte Biserici
  5. Evenimentul de neuitat
  6. Cele şapte mesaje ale Domnului înviat
    Prima scrisoare deschisă
  7. A doua scrisoare deschisă
  8. A treia scrisoare deschisă
  9. A patra scrisoare deschisă
  10. A cincea scrisoare deschisă
  11. A şasea scrisoare deschisă
  12. A şaptea scrisoare deschisă
  13. Privirea înspre cer
  14. Cartea tainică cu cele şapte peceţi
  15. Deschiderea peceţilor
  16. Pecetea întâ
  17. Pecetea a doua
  18. Pecetea a treia
  19. Pecetea a patra
  20. Pecetea a cincea
  21. Pecetea a şasea
  22. Pecetluiţii dintre iudei
  23. Gloata nenumărată din necazul cel mare
  24. Pecetea a şaptea
  25. Trâmbiţa a cincea - prima durere
  26. Trâmbiţa a şasea - a doua durere
  27. O vedenie: cărticica deschisă
  28. Ioan mănâncă acea cărticică dulce-amară
  29. A doua vedenie:
  30. Trâmbiţa a şaptea Bucuria biruinţei în cer
  31. Femeia învăluită în soare
  32. Aruncarea definitivă a balaurului din cer pe pământ
  33. Retrospectivă a vedeniilor lui Daniel în legătură cu Apocalipsa
  34. Fiara cu şapte capete din marea popoarelor
  35. Fiara din pământ
  36. Semnul tainic al fiarei
  37. Mielul şi cei 144.000 de pecetluiţi
  38. Evanghelia veşnic valabilă şi cele trei chemări îngereşti
  39. Marele seceriş al grâului de la sfârşitul timpului de har
  40. Marea culegere a viei pământului
  41. Ameninţarea celor şapte potire
  42. Cele şapte potire ale mâniei:
  43. Trinitatea satanică:
  44. Femeia care şade pe fiară
  45. Distrugerea Babilonului celui mare
  46. Bucuria din cer asupra distrugerii Babilonului
  47. Ultima luptă o hotărăşte însuşi Domnul
  48. Legarea Satanei
  49. A doua înviere şi judecata de apoi
  50. Vestirea unui cer nou şi a unui pământ nou
  51. Descrierea noului Ierusalim
  52. Râul vieţii şi pomii vieţii
  53. Ultima avertizare pentru credincioşi
  54. Anexă
  55. Cuvânt de încheiere
 
Adrese similare: