EVANGHELIA.RO„Isus Hristos este acelaşi ieri şi azi şi în veci!”
   
   
 
 
 
Biblia
Predici
Ewald Frank
William Branham
Despre noi
Contact
Prima pagină
 
 
 
 
 
Transmisiuni directe
    Adunarea din Krefeld
Sâmbătă 06.07.2019 - 20:15
    Adunarea din Krefeld
Duminică 07.07.2019 - 10:45

Întâlniri recente
Krefeld, 1 iunie 2019
Krefeld, 2 iunie 2019

 
Acea zi de pe Calvar, Jeffersonville - 25.09.1960 - Seria 9 nr 1 - WMB

Mulţumesc, frate Neville. Dumnezeu să te binecuvânteze. Mulţumesc foarte mult. Bună dimineaţa, prieteni. Este un privilegiu să fiu din nou aici, în această dimineaţă, şi să slujesc Domnului prin predicarea Cuvântului şi prin rugăciunea pentru bolnavi. Sunt foarte mulţumitor pentru această zi. Am fost surprins de îndată ce am intrat. A venit un frate şi a spus: „ Eu nu vreau să fiu ca acei leproşi care au fost vindecaţi. ” Este vorba despre fratele Wright. Eu m-am rugat pentru el, şi Domnul l-a vindecat pe deplin. A venit plângând şi a dat mâna cu mine, şi a spus că doreşte să mulţumească Domnului pentru că a fost vindecat. El a dorit să se întoarcăşi să mulţumească. Totul a trecut. Acum este vindecat pe deplin. Noi suntem recunoscători pentru aceste mărturii.

Charlie, tu şi fratele Jeffries, dacă doriţi, veniţi sus aici şi luaţi loc. Sunteţi bineveniţi, şi nu trebuie să mai staţi în picioare. Şi celălalt frate de acolo, fratele Wood, vino sus aici Sunt câteva locuri pe bancă, nu sta în picioare. [...] Noi suntem bucuroşi. Cred că s-a spus odată „ M-am bucurat când mi s-a spus ‘Să mergem în casa Domnului.’ ” Pentru un creştin este un privilegiu şi o bucurie să meargă la casa Domnului .

Sunt foarte bucuros să văd aici atât de mulţi prieteni de-ai mei. Sunt bucuros să-i văd pe fratele şi sora Dauch din Ohio. Acolo în spate îi văd pe fratele şi sora Armstrong, tot din Ohio. Dumnezeu să văbinecuvânteze şi pe voi. Şi o, dacă te uiţi în jur vezi atât de mulţi încât ar fi greu să-i numeşti pe toţi. Soră Hoover, ne bucurăm să te vedem în această dimineaţă aici, din Kentucky. Şi Charlie şi Nellie, fratele Jeffries şi familia lui, şi atâţia alţii din afara oraşului... Aşa că în această dimineaţă aşteptăm un timp măreţ în Domnul. Aşteptăm ca Dumnezeu să ne întâlnească în aşa fel încât să ne binecuvânteze sufletele şi să ne dăruiască lucrurile de care avem nevoie. Dac-ar fi să-i amintesc pe toţi prietenii mei din jur, aproape că mi-ar trebui întreaga dimineaţă ca s-o fac. Aceasta mă face să mă simt bine

Ce va fi atunci când vom ajunge în cer, şi vom avea acolo părtăşie veşnică în jurul tronului lui Dumnezeu, şi binecuvântările pe care noi toţi le-am dorit fierbinte Acolo vom purta chipul Său, şi cu Duhul Său peste noi ne vom închina Lui şi-L vom sluji toată veşnicia, fără să ne plictisim. Gândiţi-vă numai: nu există nimic la care v-aţi putea gândi, lucruri care să vă placă să le faceţi, de care să nu văplictisiţi până la urmă. Charlie, cred că nouă ne place să vânăm veveriţe, dar ştii că ajungi până la urmă să te plictiseşti. Mie-mi place să merg în excursii în munţi, dar ajung şi eu să mă plictisesc şi atunci vreau să fac altceva. Şi îmi place să conduc maşina. Câteodată mă simt obosit, şi cu nervii la pământ; măurc în maşină şi conduc cântând „ Sunt atât de bucuros că pot spune că sunt unul dintre ei. ” După o vreme mă plictisesc şi atunci revin acasă şi mă apuc de altceva. Dar când ne vom închina lui Dumnezeu în Împărăţia aceea nouă, acolo nu va fi nici o clipă de plictiseală. Va fi o binecuvântare în continuu. Desigur, atunci vom fi transformaţi. Nu vom fi cum suntem acum. Vom fi alte făpturi. Aşa că ne bucurăm.

Mă gândeam Nu ştiu dacă am citat vreodată aceasta. Frate Charlie... Cu ceva timp în urmă am fost cu el în Kentucky, şi el a spus „ Frate Branham, crezi că în Împărăţia de o mie de ani noi vom vâna veveriţe? ” Eu am spus: „ Nu cred, Charlie. ” El a spus: „ Nouă ne-a plăcut să facem aceasta. Crezi c-o vom face şi în Împărăţia de 1000 de ani? ” Eu am răspuns: „ Nu, în Împărăţia de o mie de ani nimic nu va mai fi ucis. ” Iar el a spus: „ Nouă ne place aceasta. ” Eu am spus: „ Charlie, dacă eu te-aş putea convinge că odată tu ai fost un porc, şi ai ajuns să fii o fiinţă umană, atunci tu ţi-ai mai dori să te întorci înapoi şi să te bucuri de plăcerile unui porc? ” El a spus: „ Nu. ” Eu am spus: „ Vezi, acum ai fi la o stare cu mult mai înaltă decât a unui porc, eşti un om, şi nu ai mai dori să fii porc. ” Am spus: „ Acum înmulţeşte aceasta de zece mii de ori, şi cam pe-acolo vei ajunge când vei fi schimbat din starea aceasta în cea viitoare. Nu vei mai dori să fii om. ” Aşa este. Va fi ceva diferit. Eu mă bucur atât de mult doar gândindu-mă la aceasta, ştiind că într-o zi ne vom urca mai sus.

Acum, cu voia Domnului, duminica viitoare eu voi pleca în Wyoming cu un bun prieten, sau în Idaho cu un bun prieten de-al meu, fratele Minor Arganbright, fratele Clayton Sonnmore, oamenii de afaceri creştini. O să fiu în Dallas, Texas, la Convenţia Glasul Vindecării, şi voi vorbi în şapte. Apoi mă întorc să merg în Idaho cu fratele Arganbright şi oamenii de afaceri creştini, şi poate voi avea o seară în Minneapolis înainte de a pleca, apoi un mic dejun cu oamenii de afaceri creştini. Dacă Domnul îngăduie, în următoarea duminică dimineaţa vreau să mă întorc din nou aici, şi dacă va fi voia Domnului vreau să vorbesc despre tema „ Vârtejul de vânt ” .

Se pare că toată săptămâna am avut-o pe inimă. Şi deunăzi, pe la patru dimineaţa m-am trezit şi am primit acest gând: „ Acea zi de pe Golgota. ” În dimineaţa aceasta vreau să vorbesc despre aceasta. „ Acea zi de pe Golgota. ” Iar acum să deschidem Bibliile în evanghelia sfântului Matei, cap. 27, şi vom începe să citim de la versetul 27 ca să avem un context. Apoi, după predică ne vom ruga pentru bolnavi.

De când am fost ultima dată aici, a început să iasă în evidenţă noul meu fel de slujbă. De la acea adunare am primit mai multe mărturii decât de la oricare alta, cum nu am mai primit de mult. Trebuie să intri în contact cu persoana respectivă, indiferent cât de mult supranatural este arătat. Dar vedeţi, vindecarea trebuie să se bazeze pe credinţa individului. Dacă respectivul are credinţă, şi vede cum Duhul Sfânt spune anumite lucruri în adunare, de exemplu „ Tu te numeşti aşa şi-aşa, şi vii din cutare loc, şi ai făcut cutare lucru, şi va fi aşa şi-aşa ” atunci el ar trebui să spună „ Acesta trebuie să fie Dumnezeu. Eu primesc vindecarea mea. ” Dar în loc de aceasta el zice „ Pune-ţi mâinile peste mine şi roagă-te pentru mine: astfel eu voi fi vindecat.

Dar în felul acesta am fost noi învăţaţi aici în America. Este biblic dacă credeţi aşa. Dar în Africa şi în alte locuri, de îndată ce se întâmplă ceva supranatural, toţi deodată o primesc, acceptă vindecarea lor, pentru că ei n- au fost învăţaţi nimic. Vedeţi? Ei n-au fost învăţaţi nici măcar despre vindecare. Iar când văd aceste lucruri, ei ştiu că există un Dumnezeu viu. Iar dacă El este viu, El este suprem şi El vindecă, şi cam aceasta este. Căci fundamentul este deja pus, şi anume că El este un Vindecător, şi-i vindecă pe oameni. Atunci când ei văd prezenţa Lui lucrând prin Biserica Sa, ei spun: „ Aceasta este! De aceasta avem nevoie. ” Dar noi am fost învăţaţi despre punerea mâinilor peste bolnavi, şi lucruri de felul acela. Din cauza aceasta lucrurile nu funcţionează prea bine în America.

Acum, ţineţi minte, dacă este voia Domnului, următoarea duminică dimineaţa Fratele Neville va anunţa desigur, „ Un vârtej de vânt ” .

Eu v-am dat puţin timp ca să deschideţi Scripturile la Matei 27. Să începem să citim de la versetul 27 din Evanghelia lui Matei. Să fim atenţi la citire.

Cuprins
  1. Pagina 1-2
  2. Pagina 2-4
  3. Pagina 4-6
  4. Pagina 6-8
  5. Pagina 8-10
  6. Pagina 10-12
  7. Pagina 13
 
Adrese similare: