|
Slujba binecuvântată a lui W. M. Branham a adus la Hristos mii de necredincioşi, a fost dovedită prin prezenţa puternică a Duhului Sfânt în multe adunări pe toată durata celor 40 de ani ai slujbei lui. Mulţi oameni au fost vindecaţi de cele mai grele boli şi multe minuni au avut loc. Unii oameni decedaţi au fost aduşi la viaţă. Nu a mai existat o altă slujbă ca aceasta din vremea apostolilor. Niciunul din oamenii binecuvântaţi ai lui Dumnezeu care s-au ridicat în secolele trecute nu au fost aşa de înzestraţi în slujba lor aşa cum a fost in slujba fr. Branham. De ce s-a întâmplat? Importanţa timpului în care trăim este atât de mare încât Dumnezeu a hotărât să viziteze omenirea în acelaşi mod ca la început când apostolii sub porunca directă a Domnului au fost trimişi pentru a răspândi Cuvântul salvării. Ca şi apostolilor, la fel şi fratelui Branham i-au fost dăruite multe minuni pentru a atrage atenţia oamenilor dar acest lucru nu a fost miezul serviciului divin. Oamenii au fost salvaţi mulţumită Cuvântului original predicat de apostoli. Aşa şi acum, la sfârşitul timpului, Dumnezeu nu a dăruit numai minunile ci şi mesajul către omenire: Ieşiţi afară din Babilon, voi care credeţi Cuvântul Meu!
|